Un ARO cu probleme la directie a bagat in spital sase copii
0Un ARO construit special pentru transportul elevilor a intrat, vineri, intr-un stalp de inalta tensiune, din cauza unei defectiuni la sistemul de directie. In masina se aflau 18 copii din satele
Un ARO construit special pentru transportul elevilor a intrat, vineri, intr-un stalp de inalta tensiune, din cauza unei defectiuni la sistemul de directie. In masina se aflau 18 copii din satele Ivrinezu Mic si Ivrinezu Mare, judetul Constanta, care se intorceau de la scoala. Soferul, angajat al primariei Pestera si cu o experienta de 26 de ani, spune ca, la un moment dat a auzit o bubuitura sub caroseria masinii, moment in care a pierdut controlul volanului. Alertata, Statia de Ambulanta Medgidia a trimis la fata locului toate autosanitarele din dotare. Copiii, aflati in stare de soc, au fost transportati la Spitalul din Medgidia, unde au fost supusi investigatiilor medicale. Sase dintre ei, cu traumatisme cranio-cerebrale si de coloana, au fost internati.Urmare din pag. 1 Soferul a fost, de asemenea internat, iar la controlul alcoolscopic s-a constatat ca nu consumase alcool. Din primele cercetari, Politia Rutiera Constanta considera ca accidentul de pe DJ223B Rasova-Pestera s-a produs din cauza defectiunii la sistemul de directie, desi autovehiculul ARO 429 era aproape nou. Astazi, o comisie de la Registrul Auto Roman va face o expertiza tehnica. Parintii elevilor au anuntat ca nu-si vor mai trimite copiii la scoala pana cand primaria Pestera nu le va garanta ca ii aduce teferi acasa. Ei se plang ca masina cu care copiii fac naveta la scoala, cate 20 de kilometri zilnic, are mereu probleme, in special in sezonul rece.