ARAD: Simulare a testării “Cambridge engleza de afaceri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 35 de  elevi din liceele oraşului şi studenţi ai Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" au participat la o simulare a Pre-testării gratuite “Cambridge engleza de afaceri”.

Examenele au fost susţinute la Facultatea de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative, Centrul de Testare şi Evaluare Internaţională, unde a avut loc o prezentare gratuită pentru examenul foarte solicitat de firme, angajaţi şi angajatori: Cambridge Engleza de Afaceri (BEC Higher).
 
 „Examenul Cambridge engleza de afaceri este indiscutabil un examen greu însă românii, liceeni sau studenţi, sunt foarte buni vorbitori de limba engleză. Spre deosebire de toate celelalte examene de limba engleză (britanice sau americane), Cambridge engleza de afaceri testează la cel mai înalt nivel (citit, scris, vorbit, ascultare) abilităţile lingvistice ale candidaţilor, aplicate pe domeniul afaceri”, a declarat conf.univ.dr. Vanda Stan, şefa Centrului de testare internaţională.

În timpul examenelor, candidaţii sunt confruntaţi cu situaţii tipice mediului de afaceri şi trebuie să facă faţă tuturor solicitărilor: citirea şi întocmirea corectă a unei documentaţii, prezentarea orală a unor proiecte de afaceri sau situaţii uzuale în firmă/companie, ascultare şi răspuns la interpelări din partea unui angajat al unei companii/firme/instituţii străine, citire şi redactare de corespondenţă de afaceri

Atât pretestarea cât şi testarea sunt integral corectare în Marea Britanie,la Cambridge. Examenul de astăzi a fost o simulare. Examenul propriu-zis va avea loc la începutul lunii iunie.   

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite