ARAD: Prinşi de jandarmi la pescuit ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O patrulă de jandarmi din cadrul Grupei de Intervenţie şi Supraveghere Pecica,  i-a prins în flagrant, pe Z. A., de 30 de ani şi S. R., de 33 de ani din sat Turnu, judeţul Arad, în timp ce pescuiau ilegal, pe canalul de la staţia de pompare a apei situat în apropierea localităţii Pecica, cu o unealtă de pescuit comercial de tip „setcă”.

În urma executării controlului bagajelor aflate asupra făptuitorilor, jandarmii au găsit mai mulţi peşti vii din specia „caras” şi „biban”cu dimensiuni între 12-18 cm, care ulterior au fost eliberaţi în mediul lor acvatic.

"Jandarmii, au confiscat unealta de pescuit comercial de tip „setcă” şi au întocmit actele premergătoare făptuitorilor în vederea începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de „ folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a tipurilor de unelte de pescuit comercial ”", a declarat Florin Zapodean, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad.

De asemenea, patrula de jandarmi a mai constatat faptul că pentru a se deplasa între localităţile  Turnu şi Pecica, Z.A. a condus un autoturism  împrumutat de la cumnatul său, fără a poseda permis de conducere.

Acestuia i-au mai fost întocmite actele premergătoare şi pentru  „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite