ARAD: Consulul onorific al României în Italia, George Teşeleanu, a vizitat UVVG

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” (UVVG), Aurel Ardelean, a primit, zilele trecute, vizita lui. George Teşeleanu.

Prof. univ. dr. George Teşeleanu, care predă la Universitatea din Macerata (Italia), în cadrul unui master despre „Relaţiile cu ţările din est”, s-a arătat interesat de curricula academică şi baza materială a Universităţii. Întâlnirea a avut drept scop întărirea relaţiilor de cooperare academică dintre Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Universităţi din Italia.

„Am luat în discuţie realizarea unor proiecte europene şi organizarea unei platforme e-learning sub coordonarea directă a Universităţii La Sapienza din Roma. Universitatea noastră are stabilite relaţii academice şi proiecte comune cu universităţi din Italia precum Universitatea din Padova, o universitate de mare prestigiu în Aria Învăţământului Superior European. Proiectele INTELJUST şi INTESA sunt câteva dintre proiectele de colaborare derulate cu Universitatea din Padova”, a declarat Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite