ARAD: Alimente din Germania pentru Căminul de pensionari din Pecica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Căminul de Pensionari din Pecica a primit în aceste zile o donaţie din partea unei organizaţii germane, prin intermediul Formaţiei Voluntare de Pompieri din cadrul Serviciul Local pentru Situaţii de Urgenţă.

Pompierii din Pecica au avut de-a lungul ultimilor ani o relaţie foarte bună cu colegii lor din oraşul maghiar Bătania. Prin intermediul lor au făcut cunoştinţă cu Gerhard Stengel, care a servit toată viaţa ca pompier în oraşul natal, iar după retragerea în pensie şi-a propus să ajute formaţiile voluntare cu dotări şi cu experienţa acumulată de-a lungul carierei.

 Domnul Stengel reprezintă Formaţia de Pompieri Voluntari a oraşului Bad Vilbel şi Asociaţia Christopherus, iar colaborarea cu dânsul a început  în vara anului 2007. De atunci cele două organizaţii din Germania i-au trimis formaţiei pecicane echipamente, dulciuri (care au ajuns la Căminul de Pensionari şi la copii din oraş şi satele aparţinătoare), şi a intermediat achiziţionarea din bugetul local, la preţ foarte bun, a unei autospeciale din Germania, aflată în stare foarte bună.

Colaborarea dintre părţi a continuat în acestă săptămână, când Moldovan Silviu, reprezentantul formaţiei, s-a deplasat luni în oraşul maghiar Gyula pentru a ridica 1500 de cutii de alimente, care au fost predate acum conducerii Căminului de pensionari sub coordonarea şefului de serviciu, Stan Mihai. Angajaţii şi locuitorii instituţiei au primit cu mare bucurie produsele nemţeşti, iar în perioada următoare se preconizează şi alte tipuri de ajutoare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite