"APAPS face anestezia, dar uita sa mai faca si operatia!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"De multe ori, APAPS face anestezia, dar, din pacate, uita sa mai faca si operatia", a afirmat, sambata, la Brasov, ministrul Industriilor, Dan Ioan Popescu, referindu-se la privatizarile "de succes"

"De multe ori, APAPS face anestezia, dar, din pacate, uita sa mai faca si operatia", a afirmat, sambata, la Brasov, ministrul Industriilor, Dan Ioan Popescu, referindu-se la privatizarile "de succes" ale lui Ovidiu Musetescu, in primul rand cele de la Tractorul si Roman. In opinia lui, situatia in care se afla in acest moment cele doua uzine - privatizate deocamdata "doar teoretic" - este urmarea faptului ca "APAPS nu a actionat cu viteza necesara", mai-marii institutiei fiind "mai preocupati, se pare, de alte probleme, legate de propriul viitor". Urmarea acestei atitudini este - a recunoscut ministrul Industriilor - ca, la ora actuala, la Roman Brasov, de pilda, cand e curent, nu e gaz, dat fiind ca societatea nu si-a platit facturile scadente, iar Electrica si Distrigaz Sud au redus livrarile la cota de avarie. Dan Ioan Popescu s-a aratat mai mult decat contrariat de anuntul facut saptamana trecuta, tot la Brasov, de ministrul Marian Sarbu, care declarase ca problema platii consumurilor energetice de la Roman este "ca si rezolvata", in sensul ca Electrica si Distrigaz nu vor mai intrerupe furnizarea din pricina datoriilor. "Nici vorba, cine consuma, plateste, sa fie clar, altfel nu mai consuma. Iar daca uzina nu are bani, pana la transferul dreptului de proprietate catre societatea de administrare a parcului industrial cel care trebuie sa plateasca este APAPS-ul, care, ca reprezentant al statului, este inca proprietarul la Roman", a insistat ministrul Industriilor. Raspunzand unei intrebari a ziarului Adevarul, el a mai precizat - fara alte detalii - ca in cazul "foarte probabil" in care va coordona, ca vicepremier, intreg sectorul economic, una dintre prioritatile sale va fi "dinamizarea" lui Musetescu & Co.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite