APAPS i-a facut cadou lui Vladimir Cohn combinatul brailean "Celhart Donaris"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miscarile sindicale desfasurate saptamana trecuta la cel mai mare combinat de celuloza si hartie din tara, Celhart Donaris-Braila, conflict in care autoritatile locale nu s-au implicat, au scos la

Miscarile sindicale desfasurate saptamana trecuta la cel mai mare combinat de celuloza si hartie din tara, Celhart Donaris-Braila, conflict in care autoritatile locale nu s-au implicat, au scos la iveala o privatizare dubioasa, finalizata cu un cadou facut de APAPS vechiului "tovaras de arme" al lui Ovidiu Musetescu, Vladimir Cohn. Personajul Cohn este acelasi investitor care a fost alungat de sindicate de la ICCH Tr. Severin si care are alte mari probleme cu privatizarile de la Suceava si Ghimbav. Firma la care Cohn este unic actionar, Ecopack & Ecopaper din Bucuresti, a achizitionat de curand pachetul de actiuni de aproximativ 69% detinut de APAPS la Celhart Donaris, cu mai putin de un milion de euro (aproximativ 33 miliarde lei), in conditiile in care combinatul de celuloza si hartie din Braila nu are datorii catre bugetul de stat. Singurele datorii, de aproape 23 miliarde lei, reprezinta dividende neplatite catre APAPS, pentru care lui Cohn nu-i va fi pusa sigur "sula in coaste" de Musetescu. Cat priveste datoriile comerciale ale Celhart Donaris, ele sunt integral acoperite de creante si de stocurile de marfa. Mai mult, unitatea economica era profitabila inainte de privatizare, in 2002 combinatul inregistrand o cifra de afaceri de peste 1.000 miliarde lei, cu un profit net de 100 miliarde lei, iar pentru 2003 se prefigureaza o cifra de afaceri de aproximativ 1.200 miliarde lei. La acestea se adauga si contractele interne si externe importante mostenite de noul patronat. Bomboana de pe tortul Celhart Donaris este programul de restructurare, care prevede disponibilizarea a aproximativ 800 de angajati, program realizat cu bani de la buget. Plecarea celor 800 de lucratori in conformitate cu OG 8/2003, disponibilizari acceptate saptamana trecuta de Sindicatul Liber Independent din combinat printr-un protocol, va costa bugetul de stat doua milioane euro (80 miliarde lei), cu un milion de euro mai mult decat a platit Cohn pe Celhart Donaris. Fiecare disponibilizat va primi 24 de salarii compensatorii cuprinse intre 4 si 5 milioane lei, ceea ce inseamna aproximativ 100 milioane lei de om. Scapat de grija restructurarii, noul patron al combinatului de celuloza si hartie va putea sustine programul de modernizare asumat prin dezmembrarea capacitatilor inchise si valorificarea materialelor recuperate (inox, titan, materiale de constructie s.a.). Cu acordul APAPS, Cohn a reusit deja sa impuna inchiderea sectiilor Cartoane si Hartie igienica. Ca un praf in ochi aruncat sindicalistilor, printr-un protocol semnat si de autoritatile locale brailene, Vladimir Cohn s-a angajat sa externalizeze activitatile conexe (transporturi CF uzinale, Uzina mecanica s.a.), ce vor deveni firme separate la care el va detine 51% din capital, restul actiunilor putand fi achizitionate de cei disponibilizati.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite