Câţi bani a pierdut statul român în urma proceselor intentate de deţinuţi la CEDO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general al Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor, Ioan Băla, a declarat, miercuri, la Vaslui, că în majoritatea cazurilor în care statul român a fost reclamat la CEDO acest lucru s-a întâmplat din cauza condiţiilor de detenţie.

Statul român a pierdut la CEDO 57 procese în ultimii 11 ani în acţiunile intentate de persoanele private de libertate încarcerate în sistemul de detenţie din România, suma totală cu care au fost despăgubiţi deţinuţii ridicându-se la 600.000 euro şi 10.000 franci elveţieni.

Conducerea Agenţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) susţine că cele mai multe cauze au fost pierdute din cauza condiţiilor de detenţie din penitenciarele româneşti.

"Cele 57 de procese pierdute sunt din ultimii 11 ani, cele mai multe dintre ele datând pentru perioade de detenţie anterioare anului 2004. Nu ştim câte cauze mai sunt pe rol la CEDO în momentul de faţă pentru că ele ajung la agentul guvernamental responsabil de această problemă. Noi suntem preocupaţi să căutăm soluţii pentru a nu se mai ajunge la această situaţie. Majoritatea proceselor vizează condiţiile de detenţie, în special supraaglomerarea, însă mai sunt şi cauze în care se invocă acordarea tardivă de servicii medicale şi agresivitatea din partea personalului", a declarat, miercuri, directorul general al ANP, Ioan Băla.

Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Ioan Băla, a fost prezent, miercuri, la Vaslui, la inaugurarea penitenciarului din localitate, investiţie ce se ridică, până la această dată, la 2,8 milioane euro. Întreaga investiţie, realizată doar cu bani de la bugetul de stat, se ridică la 4,2 milioane euro şi se va finaliza la sfârşitul acestui an.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite