Cele două companii energetice vor fi înfiinţate prin fuziuni aprobate în AGA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cele două companii energetice vor fi înfiinţate prin fuziuni aprobate în AGA
Cele două companii energetice vor fi înfiinţate prin fuziuni aprobate în AGA

Ministerul Economiei urgentează restructurarea sectorului energetic şi renunţă la ideea promovării unei Ordonanţe de Urgenţă pentru înfiinţarea celor două noi companii energetice, în contextul politic actual, au declarat, pentru „Adevărul“, surse din domeniu.

Astfel, reorganizarea sectorului energetic de stat va fi definitivată prin aprobarea în Adunările Generale ale Acţionarilor (AGA) a fuziunilor dintre societăţile existente, conform proiectului.

Măsura va fi legiferată ulterior, printr-o Hotârăre de Guvern.

Potrivit intenţiei Ministerului Economiei, hidrocentralele, termcentralele, minele de cărbune şi reactoarele nucleare vor fi cuplate în două noi companii.

Din prima ar urma să facă parte complexurile energetice Turceni, Rovinari şi Craiova, Societatea Naţională a Lignitului (SNLO), Nuclearelectrica şi trei sucursale ale Hidroelectrica, respectiv Vâlcea, Slatina şi Sibiu.

Cea de-a doua companie va include Compania Naţională a Huilei (CNH), Electrocentrale Bucureşti, termocentralele Deva şi Paroşeni, hidrocentrala Porţile de Fier şi restul sucursalelor Hidroelectrica.

De altfel, astăzi, a aprobată fuziunea SNLO cu Nuclearelectrica, complexurile energetice şi cu o parte din Hidroelectrica, urmând ca aceeaşi măsură să fie luată şi de societăţile care vor fi incluse în cea de-a doua companie.

Potrivit intenţiilor Ministerului Economiei, cele două companii energetice vor fi funcţionale la mijlocul anului viitor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite