Stiri din Oradea

Oradea: Zorbingul, un sport inedit accesibil bihorenilor

12 iunie 2009, 21:21 |  Autor: Daniela Stoica  | 

Oradea: Zorbingul, un sport inedit accesibil bihorenilor

Oradea: Zorbingul, un sport inedit accesibil bihorenilor

Oradea: Zorbingul, un sport inedit accesibil bihorenilor

Oradea: Zorbingul, un sport inedit accesibil bihorenilor

Oradea: Zorbingul, un sport inedit accesibil bihorenilor

Oradea: Zorbingul, un sport inedit accesibil bihorenilor

 

Închirierea unui zorb costă începând de la patru sute de euro, iar cei care vor să-și cumpere unul trebuie să dea pe el între 3.500 și 5.000 de euro.

Bihorenii care vor să aibă parte de senzații tari pot să încerce un sport relativ nou pe piața din România – zorbingul. Introdus abia anul trecut în România, zorbingul câștigă încet dar sigur adepți printre bihoreni.
Pentru practicarea zorbingului este nevoie de un zorb. Este vorba de o minge uriaşă dintr-un material plastic rezistent în care se instalează două persoane, iar apoi coboară pe panta unui deal sau munte. „Zorbul dă pastila de ardenalină necesară. Ai senzaţii diferite în funcţie de poziţia în care eşti fixat, dar şi în funcţie de configuraţia pantei”, explică Radu Tănase, fan al zorbului și reprezentantul firmei Extreme Zone, cea care închiriază zorbul.

Zorb de la 400 de euro

Potrivit lui Tănase, firma lui deține deocamdată un singur zorb, aşa că pentru a satisface clienţii le închiriază de la o firmă din Bucureşti. “Dacă este solicitat un singur zorb, clientul sau grupul va plăti 400 de euro. Pot face între şase şi zece ture pe oră, depinde de cât este de lungă panta pe care coboară. Când bila aceea coboară în zig-zag este foarte ciudat”, spune Radu Tănase. Dacă cer două zorburi, clienții vor plăti 550 de euro. Dacă vor să facă zorbing în zone mai sălbatice, în care un există energie electrică, atunci preţurile cresc pentru că trebuie dus şi un generator electric. “Preţurile sunt mari pentru salariul mediu din România şi par mai greu accesibile. Poate şi din cauza asta 70% dintre clienţii noştri sunt străini”, spune întreprinzătorul. Preţurile sunt mari şi pentru că materialele sunt scumpe. Un zorb costă între 3500 şi 5000 de euro pentru cei care vor să îşi achiziţioneze o asemenea jucărie. Amortizarea investiţiei se face pe termen lung.

Sporturi extreme în apropiere de Oradea

Firma care închiriază zorbul mai organizează pentru iubitorii de sporturi extreme și ture de rafting, kayaking, snowkayaking, alpinism, speoturism, trekking, snowboarding, călărie, paraşutism, airboarding şi multe altele, care pot fi practicate la mai puţin de o sută de kilometri de Oradea, dar şi în alte zone ale ţării, dorite de clienţi. „Pentru un grup de turişti care se programează din timp putem oferi oricare din cele 27 de activităţi pe care le facem, în orice parte a ţării şi chiar în străinătate”, spune Radu Tănase, managerul firmei.
Convins că un om nu poate face de toate, Radu Tănase şi colegii săi s-au specializat fiecare pe diferite domenii. Pentru altele, colaborează cu alte firme. „Ar fi foarte dificil pentru noi să creştem cai sau ponei. Pentru călărie colaborăm cu o firmă din Sânmartin”, precizează întreprinzătorul. Pentru cazarea şi masa turiştilor colaborează cu pensiunile din zona vizată de turişti. „Eu vreau să fiu cel mai bun la rafting, kayaking, zorbing, airboarding şi alte câteva, dar nu le pot acoperi pe toate”, spune el. A ales ca bază principală pentru firma sa Vadu Crişului. „Zona Şuncuiuş-Vadu Crişului este o mină de aur. Aş vrea să facem din zona asta o a doua Poiana Braşov.



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole