Adevarul.ro

Dialog FP. Participarea la scrutinul paneuropean a înregistrat cote de avarie. Unde sunt avariile: în Statele Membre sau la Bruxelles? Merge UE într-o direcţie greşită?

Dacă în ediţia curentă a revistei FP România şi în campania de pe adevarul.ro am excelat în euro-optimisme, după alegeri identificăm şi partea întunecată a politicii Uniunii.

Am găsit în şcoli superioare de studii politice universitari care exersează analize atât de lucide că pot fi asimilate unui 'euroscepticism' românesc sănătos - ceea ce e de-a dreptul curativ după intoxicaţia cu eurocorectitudine politică a candidaţilor.

Încheiem seria interviurilor FP România post-euroalegeri cu Alfred Bulai - conf. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA. Întrebarea următoare va fi: OK, atunci ce e de făcut?

Ce mesaj indică absenteismul de la vot? Pură nepăsare sau un „vot de blam”? - pentru candidaţi, pentru campanie, pentru politică?

Alfred Bulai : Sigur nu există o imagine legată de ce ar putea să facă europarlamentarul pentru individul care alege. A fost un vot politic, în funcţie de simpatiile pentru partide, nu pentru un candidat sau altul.

Este un dezinteres firesc. O mare parte dintre problemele care se dezbat la nivelul Parlamentului European nu interesează o mare parte a cetăţenilor României, nu sunt preocupări în agenda populaţiei. Şi în legătură cu Parlamentul României există această problemă.

Pe de altă parte, în UE a existat în ultimii ani o reticenţă a populaţiei vizavi de instituţiile europene ca atare, şi acestea se pot revărsa când omul se poate exprima. Este vorba despre referendumul pentru Constituţia Europeană care a picat doar pe principiul reacţiei negative la adresa politicilor din UE.

Uniunea Europeană a grăbit foarte mult nişte procese de dezvoltare din motive strict politice şi în dezacord cu ceea ce doreau cetăţenii. Din acest punct de vedere cetăţenii se exprimă printr-un vot de blam care înseamnă vot negativ sau pur şi simplu lipsă de interes de a vota, de a se prezenta la vot pentru că nu le apare a fi o miză importantă.

Sunt multe tulburări în Uniunea Europeană astăzi. Există şi criza care s-a suprapus şi pentru care cineva va trebui să răspundă în faţa populaţiei. Ea este de-abia la început, efectele dramatice abia urmează, aşa că poate apărea şi o stimulare de a participa la vot a celor care sunt supăraţi şi care vin să voteze împotriva decidenţilor din prezent.

Este politica doar „un rău necesar”, care nu merită decât absenteism la alegeri? Se pot salva democraţiile liberale prin obligativitatea votului?

Alfred Bulai : Întotdeauna politicienii sunt de vină, nu pot să fie cetăţenii vinovaţi. Ei doar îşi exprimă un drept. Dacă politicienii nu ştiu sau nu reuşesc să-i aducă la vot, este problema lor. Sigur că soluţia simplă este de a-i obliga sau de-ai forţa să voteze, dar este o soluţie destul de nedemocratică.

Libertăţile nu sunt obligaţii. În ţările unde această obligaţie există, ea nu se traduce însă în penalităţi semnificative. Amenzile sunt simbolice; este un gest de a forţa lumea să participe dar spaţiul contravenţional este minimal. Dar nu sunt de acord cu aceste măsuri, deoarece consider că politicienii trebuie să-i atragă cu idei şi să le transmită că ceea ce fac ei este important.  

Credeţi că dacă ar fi putut vota oameni, nu liste – sau cel puţin dacă ar fi putut ordona candidaţii pe listă – ar fi votat mai mulţi români?

Alfred Bulai : Da şi nu. Sigur că poate era mai corect şi mai antrenant, în sensul că eu vroiam unul dintr-o listă şi alţi doi din altă listă. Era posibil şi poate mai corect din punct de vedere al reprezentativităţii. Însă stimularea de a participa la vot este legată de interesul faţă de problematicile care se discută, faţă de conflictul din campania electorală, nu neapărat în sens negativ, ci un conflict care să genereze viziuni în populaţie. Să merg la vot pentru că sunt probleme care mă interesează şi pe mine.

N-a fost o campanie... europeană?

Alfred Bulai : Nicăieri în nicio ţară din UE nu există campanii europene în care să se discute probleme strict europene. Sunt dezbateri naţionale care pot avea resorturi sau influenţe sau consecinţe la nivelul politicilor europene. Dar Uniunea Europeană nu este altceva decât ansamblul statelor componente. Prin urmare, problemele româneşti trebuie să fie şi probleme europene.

La noi, politicienii au căzut într-un conflict personal, direct fără probleme. Nu au existat teme care să intereseze măcar părţi ale populaţiei. Nu a venit nimeni să spună: „Vreau să impun UE următoarele lucruri din legislaţia noastră - ceea ce este absolut posibil. Vreau să interzic prostituţia, avorturile”, teme care să sensibilizeze cât de cât. Lupta a fost mai mult o luptă directă, fără prea mult interes pentru populaţie. Plus că majoritatea candidaţilor de pe liste erau necunoscuţi publicului larg.

S-a ajuns şi la un amestec cu alegerile prezidenţiale. Liderii partidelor, inclusiv preşedintele Băsescu, s-au angajat într-un soi de competiţie politică pentru a-şi testa cota în perspectiva alegerilor din toamnă. Din punctul meu de vedere a fost o alegere idioată din partea lor. Crin Antonescu şi Mircea Geoană n-au demonstrat nimic, n-au reuşit să obţină câştiguri reale.   

Cui le-ar fi mai bine în afara UE decât în interior? Olandezilor? Francezilor? Ungurilor?

Alfred Bulai : Din 2004 până astăzi, Uniunea Europeană s-a dublat. Ţările mari noi membre nu au reprezentat o percepţie a schimbării dramatice. Totuşi, Uniunea Europeană este cu totul altceva decât ce era în anii ’80 sau ’90. Sunt grupuri politice care sugerează că poate ar trebui să-şi facă altă UE. Ideea de a calcula câştigurile şi costurile apare întotdeauna după schimbări dramatice. Mai ales că Uniunea Europeană a trebuit să trimită multe fonduri din Vest în Est în ultimii ani. Dar extinderea a însemnat şi pieţe de desfacere şi lucruri bune pentru vestici. În condiţii de criză apar animozităţi şi între ţările vechi membre ale UE.   

Dacă UE e bună, a devenit acest bun unul de la sine înţeles, pentru care nu merită făcut nici un fel de efort? Absenţa cărui efort cetăţenesc îl poate ameninţa?

Alfred Bulai : Noi am considerat aderarea un obiectiv în sine. Ideea de a face faţă unor exigenţe, de a raporta că ne-am îndeplinit planul ţine de cultura politică românească. Gândiţi-vă că înainte de 2007 exista o întreagă nebunie să ne îndeplinim obligaţiile, ne jucam cu steguleţe. Era o atitudine de genul:  „Nu prea vrem neapărat, dar dacă ne cer oamenii aceştia”. Nu s-a mers pe ideea că ar putea să ne fie utile şi nici pe aceea de a propune, de a schimba anumite politici în UE. Această atitudine a existat numai la nivelul unor experţi, nu la nivelul larg politic.

Noi trăim cu ideea că trebuie să respectăm normele europene, ca şi cum n-am putea să fim autorii acestora. Mai mult, regulile care se aplică în ţările dezvoltate din Occident s-ar putea să nu funcţioneze la noi, ceea ce e absolut normal, nu e nimic nefiresc în asta. Sigur că ne-am îndeplinit obiectivul, am făcut un revelion frumos. Acum lumea aşteaptă banii ca şi cum ar trebui să fie o alocare de la sine înţeleasă. De vină este modelul cultural al politicii româneşti.

Este şi chestia cu bifatul din comunism. Am îndeplinit planul. De exemplu, în mandatul de ministru al domnului Flutur, agricultura era un domeniu cu mari probleme. Am dat UE nişte rapoarte care erau umflate. Un aparat întreg programat să bifeze lucruri, a bifat. Existau centre de plăţi în agricultură care nu aveau curent. Pentru infrastructura şi pentru birocraţia care funcţionează la nivelul instituţiilor statului, ideea de a bifa şi de a îndeplini nişte exigenţe - chiar dacă nu la nivel real – este adânc înrădăcinată.

Ce ar putea face existenţa Uniunii Europene mai apreciată de către cetăţenii europeni? O campanie de alfabetizare în limbajul birocratic european? Un misionariat unionist?

Alfred Bulai : Nu, eu nu cred că cetăţenii trebuie să se schimbe pentru că vor politicienii europeni, ci aceştia din urmă trebuie să se schimbe. E nevoie şi de o altă generaţie de politicieni ai UE. O parte dintre ei sunt destul de ofiliţi şi au spus cam tot ce aveau de spus. După 10-15 ani nu mai ai mare lucru de spus, e mai greu să fii inovator şi un vector de schimbare.

Sigur campaniile pot fi foarte bune, dar ele merg pe ideea că politicienii toţi fac lucruri miraculoase, extraordinare şi noi cetăţenii suntem mai troglodiţi şi nu înţelegem. Eu cred că ei trebuie să întoarcă puţin faţa către populaţie, să lase pretenţiile de educaţie şi să facă şi ce vor cetăţenii. Cu un suflu nou ar putea dinamiza instituţiile europene.

Uniunea Europeană este relativ neschimbată instituţional de ani şi ani de zile. Totuşi în acest moment UE a crescut exponenţial şi e clar că aceleaşi structuri nu mai pot să funcţioneze pe un organism incomparabil mai mare şi cu componente foarte diferite. Polonia nu seamănă nici cu Franţa şi nici cu Germania. Se tot vorbeşte de Portugalia şi Grecia că erau mult mai sărace înainte de a intra în UE, dar ele nu se pot compara nici cu România, nici cu Bulgaria, Slovenia, ţările baltice.

Nu putem să spunem că au venit nişte ţări 10+2 sărace. Probabil sunt mai slabe doar ca Occidentul.
Instituţiile europene trebuie să se reformeze înainte de a ne convinge pe noi că suntem nepricepuţi la UE şi de-aia nu participăm. Politicienii europeni au reacţionat întotdeauna lent. Creşterea votului pentru partidele extremiste este doar un semnal al nemulţumirii oamenilor, dar noi nu avem încă în România un partid care să ceară ieşirea ţării din UE sau să fie anti-UE.

Pe de altă parte, dacă UE va face reforme va trece mai uşor peste criză. Este o provocare pentru Uniune să găsească o soluţie comună la nivel comunitar de uşurare a efectelor crizei, în caz contrar statele vor rezolva pe cont propriu.