m.adevarul.ro

Adevarul.ro

Terenurile, la nivelul din 2005

  • Adriana Dragusin

  • Marţi 9 iun 2009

Terenurile, la nivelul din 2005

Terenurile, la nivelul din 2005

Tendinţa descendentă a costurilor va continua şi în următoarele câteva luni. Deocamdată, vânzările sunt aproape de zero. Deşi iau greu deciziile de achiziţie, micii cumpărători încep să manifeste mai mult interes faţă de achiziţionarea unor parcele destinate construcţiilor.

Cu două luni în urmă, pe oricine ai fi întrebat, răspunsul era unanim: preţurile scad încontinuu, dar vânzările de terenuri rămân îngheţate. Astăzi, lucrurile stau ceva mai diferit. În piaţă încep să apară şi voci optimiste. „Stagnarea din perioada trecută începe să-şi arate efectele, în sensul apariţiei unei uşoare creşteri a interesului pentru terenuri”, spune Cristian Badea, managerul departamentului de terenuri din cadrul agenţiei Bastion.

Acesta precizează că cea mai mare parte a celor care iau în vizor acest segment al pieţei imobiliare sunt utilizatori finali. Un loc important este ocupat şi de micii întreprinzători particulari, cu dezvoltări de până la 2.000 de metri pătraţi construiţi, pe sectorul rezidenţial. Nu în ultimul rând, un interes crescut este manifestat şi pentru dezvoltări mici şi medii de spaţii logistice şi de retail, aceste segmente fiind cel mai puţin afectate de criză.

Zonele limitrofe, în centrul atenţiei

Ca puncte de interes, precizează Badea, pe primul loc se situează zonele de la periferia Capitalei sau din localităţile limitrofe. Cel mai important aspect luat în considerare de către clienţi este, în mod previzibil, preţul. La începutul anului 2008, costurile terenurilor din aceste zone se situau între 200 şi 400 de euro pe metru pătrat.

Până în momentul de faţă, scăderile înregistrate sunt, în medie, de 40-60%. „Practic, s-a ajuns la nivelul anilor 2005-2006, iar corecţiile de preţuri pot continua, deşi sunt evidente semnalele de încetinire a scăderii acestora şi apropierea momentului de stabilizare a pieţei”, spune reprezentantul Bastion. Actuala perioadă este caracterizată încă de tatonări, deciziile de cumpărare luându-se mai greu sau lăsându-se aşteptate, precizează acesta.

Optimismul este însă un fenomen restrâns la nivelul segmentului de terenuri. Ciprian Şerban, consultant senior în cadrul departamentului de terenuri din cadrul Neocasa, spune că, spre deosebire de celelalte segmente, acesta „este încă aproape de zero, din perspectiva interesului potenţialilor cumpărători”. Ieftinirile de peste 50% înregistrate până acum nu au ajutat revigorarea pieţei, iar preţurile vor continua să scadă pe parcursul acestui an, crede el.

Stabilizarea pieţei, între 2009 şi 2010

Şerban estimează că anul viitor va fi unul de tatonare, iar de o stabilizare a preţurilor se va putea vorbi, într-un scenariu optimist, abia către finalul acestuia. Pe de altă parte, Badea spune că, cel mai probabil, o stabilizare a pieţei va avea loc către finalul lui 2009. „La nivelul anului 2010 sperăm să reapară primele tranzacţii mari, iar odată cu ele şi cei care vor regreta că nu au făcut achiziţii în 2009”, preconizează reprezentantul
Bastion.

Paralelă cu pieţele internaţionale

În corelaţie cu evoluţia întregii pieţe imobiliare, şi preţurile terenurilor din SUA au înregistrat scăderi semnificative. În Florida, terenurile din zonele rurale s-au ieftinit cu mai bine de 50% comparativ cu valorile din 2007.

Unul dintre principalele motive este reprezentat de scăderea drastică a interesului dezvoltatorilor. Tendinţa descendentă va continua, cel mai probabil, şi pe parcursul lui 2009. Scăderea va fi cuprinsă între 5 şi 17%, potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Florida.

40-60% reprezintă ieftinirile înregistrate la terenurile de la periferia Capitalei.
Share


Sebastian Burduja şi Costin Elefteriu

Tineri care nu s-au scârbit de România!

Liderii Ligii Studenţilor Români din Străinătate sunt convinşi că România poate oferi un viitor elitelor educate în centrele universitare din afara ţării. Articol complet

Lucian Croitoru

„Nu ieşim din criză fără politici coerente”

Fostul premier desemnat Lucian Croitoru crede că, dacă n-am fi împrumutat bani de la Fondul Monetar Internaţional în 2009 leul s-ar fi depreciat foarte mult. Articol complet

Exerciţii de dispreţ

Petre Barbu

Îmbătrânim într-o ţară în care nimic n-a mai rămas de admirat şi de lăudat.

Greu de omis

Radu Paraschivescu

De două ori pe lună, Bruce Willis e greu de ucis. Douăzeci şi patru de ore pe zi, kitsch-ul e greu de omis.

7,5% = Taxa pe Stat Corupt

Grigore Cartianu

Numele de Radu Lazăr nu vă spune, probabil, nimic. Mult mai cunoscuţi vă sunt politicienii care se perindă pe la televizor şi vă promit eterna bunăstare.

Brandul tâmpeniei

Ioan Grosan

Apropo de logo: ar fi fost suficient să-l rogi pe Mardale ori pe Ion Barbu să-ţi facă ei un logo.

Sinuciderea cu FMI

Dinu Patriciu

În loc să ne pregătim pentru a rezista cât mai bine, să stimulăm consumul intern, ne sinucidem lent.

Adevarul on Facebook