Andreea Bălan şi-a luat permisul de conducere la scurt timp după ce şi-a serbat majoratul. De atunci, s-a îndrăgostit de şofat, iar odată ce a început să capete experienţă, a început să prindă mai mult curaj la volan şi să adopte un stil mai sportiv.
Star HOBBYCântăreaţa, care s-a apucat de şofat la volanul unui Peugeot 206 Coupe Cabrio, a mărturisit: “Îmi plac mult cabrioletele, dar pentru sezonul rece mă pregătesc să-mi iau o maşină 4x4, un Outlander”.
Invitată de curând în emisiunea Pro Motor, prezentată de Roxana Ciuhulescu, Andreea a făcut o adevărată demonstraţie de condus sportiv, la volanul unui Mitsubishi Colt CZC, modelul cabrio cu motor turbo de 1,5 l, 16 valve, 150 CP.
Totodată, cântăreaţa a povestit cum i-a fost luat carnetul de două ori, de acelaşi poliţist, evocând totodată şi cele două accidente uşoare în care a fost implicată până acum.
Ce ţi-ar plăceasă vezi la TV?
Szasz Iuliu: Fiind un nou cititor al cotidianului dumneavoastră, am constatat cu satisfacţie că aveţi un conţinut foarte bogat, iar suplimentele sunt foarte bine realizate, oferind teme din toate domeniile de activitate.
Suplimentul TV oferă zi de zi un adevărat ghid pentru alegerea celor mai interesante programe. Suplimentul Sănătate conţine articole teoretice şi practice interesante pentru marea masă a populaţiei, iar Suplimentul Jocuri ne oferă posibilitatea de a ne destinde în minutele de răgaz.
Ca amator de programe TV şi al emisiunilor de radio din provincie, consider că printre cele peste 60 de programe TV care sunt cuprinse actual în Suplimentul TV ar trebui să figureze şi programele postului TVR 3, pe care se difuzează multe evenimente sportive şi concerte.
Totodată, pentru foarte mulţi cititori ai cotidianului dumneavoastră, în special pentru cei care sunt mai învârstă, sau lucrează la domiciliu şi ascultă în mare parte a zilei numai emisiunile de radio, ar fi foarte util ca Suplimentul TV să conţină o rubrică cu programele Radiodifuziunii Române, cel puţin pentru cele două posturi principale, adică Radio România Actualităţi şi Radio România Cultural, care ar ocupa un spaţiu destul de redus din Suplimentul TV. Sunt convins că cititorii dumneavoastră vor aprecia pozitiv aceste modificări ale Suplimentului TV!
Întrebări şi Răspunsuri
Nicoleta Spătaru: “Regina” este telenovela mea preferată. Am auzit de curând că Gheorghe Visu, interpretul lui State, ar avea probleme de sănătate. Este adevărat? În ce fel vor fi afectate filmările la “Regina”?Adevărul: La sfârşitul lunii mai, Gheorghe Visu a suferit o intervenţie chirurgicală de dificultate medie la plămâni. Acum, actorul se află în perioada de convalescenţă, urmând ca imediat ce se reface, să revină pe platouri. “Regina” nu va avea de suferit din cauza acestei intervenţii, dat fiind faptul că filmările la telenovelă s-au încheiat deja. În schimb, Gheorge Visu are de terminat acum lung-metrajul “State de România - Student la Sorbona”, care continuă povestea personajului State Potcovaru.
Mihaela Lăzăreanu: Îmi este dor de Corina Dănilă şi mi-aş dori să revină pe micile ecrane. Ce mai ştiţi despre ea?Adevărul: Momentan, Corina Dănilă a luat o pauză din faţa camerelor de filmat, concentrându-se asupra altor proiecte. La începutul lunii trecute, vedeta şi-a făcut public interesul pentru zona politică, înscriindu-se într-un partid. Totodată, pe 1 iunie, ea a lansat albumul “Poveşti pentru Rianna citite de Corina Dănilă”, care conţine... poveşti pe care Corina i le-a citit fiicei sale, Rianna. Pe 10 şi 12 iunie vedeta se va afla la Iaşi, respectiv Constanţa, pentru a-şi promova albumul.





















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza