Ioan Muraru: „Românii îi simt pe demagogi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul Poporului, Ioan Muraru, spune că lipsa de responsabilitate a functionarilor si a politicienilor afectează cetăţeanul.

Prinsă între multitudinea problemelor care îi sunt semnalate de către cetăţeni şi indolenţa reprezentanţilor autorităţilor publice, instituţia Avocatului Poporului încearcă să-şi îndeplinească misiunea constituţională. Profesorul Ioan Muraru, care deţine de şapte ani funcţia de Avocat al Poporului, acuză lipsa de responsabilitate manifestată în România la nivel instituţional.

El a vorbit „La masa Adevărului” despre disciplina precară şi controlul ierarhic deficitar în cadrul unor autorităţi, neajunsuri care sporesc birocraţia şi, implicit, necazurile cetăţenilor. Avocatul Poporului recunoaşte că oamenii sunt nemulţumiţi din cauza faptului că nu reuşeşte să le rezolve problemele şi explică de ce Parlamentul trebuie să exercite un control riguros asupra marilor autorităţi.


CARTE DE VIZITĂ


•    S-a născut la 2 septembrie 1938, în comuna Dolheşti, judeţul Suceava.

•    A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti (1959).

•    Devine doctor în drept al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1972).

•    Lucrează un an ca procuror stagiar (1959-1960).

•    Este profesor universitar de drept constituţional şi instituţii politice din 1991.

•    A fost membru în Comisia parlamentară pentru redactarea proiectului Constituţiei României (1990-1991).

•    Judecător (1992) şi preşedinte (1995-1998) al Curţii Constituţionale.

•    Este ales Avocat al Poporului de către Senat (2001).

•    Este reales Avocat al Poporului de către Parlament, pentru un mandat de cinci ani (2006)

image

La Avocatul Poporului cetăţenii vin când sunt umiliţi pe la diverse autorităţi şi, cum sunt nervoşi, stresaţi, tracasaţi, se supără că nu le rezolvăm problemele.

image



-    Adevărul: Atribuţiile conferite de lege Avocatului Poporului vi se par suficiente sau se impune sporirea lor?

-    La ora la care vorbim, Avocatul Poporului răspunde sub aspectul atribuţiilor clasicului ombudsman şi mediatorului european. În sistemul european există un mediator ales de Parlamentul European. Practic, atribuţiile noastre se suprapun. Ba chiar aş spune că avem faţă de unele instituţii similare din Europa şi din Asia câteva atribuţii specifice, cum ar fi cele care privesc controlul de constituţionalitate, relaţiile cu judecătorii constituţionali.

Ceea ce va trebui să încercăm în perspectivă va fi o modificare legislativă, să ne ocupăm şi de solicitările persoanelor juridice. Mediatorul european se ocupă şi de persoane juridice. Legea noastră nu permite acest lucru. Persoanele juridice ne pot sesiza, dar nu pentru problemele lor.

-    Articolul 55 din Constituţie e lămuritor în această privinţă.

-    Una este interesul protejat, care trebuie să fie numai al unei persoane fizice, şi alta este posibilitatea de a reclama un interes, al unei persoane fizice. Spre exemplu, poate veni la noi un partid care să reclame că unei persoane fizice nu i se dă sprijinul necesar de către o instituţie. Nu putem lăsa deoparte o asemenea sesizare pentru că nu priveşte partidul politic care ne sesizează, ci priveşte persoana fizică lezată în drepturi.

-    De ce legiuitorul a ocolit acest aspect la revizuirea Constituţiei din 2003?

-    Nu s-a ridicat atunci această problemă. Aici este un lucru pe care lumea îl înţelege mai greu la noi, şi când spun lumea mă refer la autorităţile publice, la mass-media şi la cetăţeni. La noi cetăţenii vin când sunt umiliţi pe la diverse autorităţi şi, cum sunt nervoşi, stresaţi, tracasaţi, se supără că nu le rezolvăm problemele.

 Noi îi sfătuim, dar nu suntem competenţi să le rezolvăm problemele. Dacă vine un cetăţean şi spune că de 15 ani se luptă să-şi câştige casa care a fost naţionalizată abuziv, noi îl înţelegem, îl ajutăm să îşi clarifice situaţia juridică, ne ducem să vedem dacă nu cumva dosarul e pierdut undeva printr-un sertar. Asta putem face, dar cetăţeanul e atât de îndârjit încât nu mai înţelege şi ţipă că Avocatul Poporului nu îi rezolvă problema. El vrea casa pentru că de ani de zile umblă după ea. V-am dat exemplul cel mai ţipător.

-    Aşa stând lucrurile, nu credeţi că ar fi necesară o dezbatere privind redefinirea rolului instituţiei pe care o conduceţi?

-    Redefinire nu. Instituţia noastră trebuie să fie compatibilă cu instituţiile din ţările europene. Pe de altă parte, redefinirea pleacă de la o realitate mai dezamăgitoare la noi. Din păcate, multe autorităţi publice nu-şi îndeplinesc atribuţiile şi atunci parlamentarii spun că noi trebuie să facem treaba asta. Nu, răspunsul meu e unul simplu: cereţi autorităţilor care au şi fonduri, şi resurse umane şi care sunt învestite cu asta să-şi facă datoria. Eu sunt de principiul să nu ne băgăm toţi în aceeaşi problemă şi să nu ne călcăm pe picioare. Noi avem foarte multe autorităţi în stat şi ne-am trezit că aceste autorităţi nu-şi fac datoria.

„Recursul în anulare ne-ar fi scutit de CEDO”

-    Avem prea multe autorităţi publice?


-    Să vă dau un exemplu. La noi s-a desfiinţat acel recurs în anulare, care era legat şi de case. Era o cale de atac deosebită, puteai să te adresezi Avocatului Poporului, ceea ce nu era un lucru rău. Noi desfiinţăm şi lucrurile bune. Acel recurs în anulare ar fi evitat ca anumiţi oameni să ajungă la CEDO. De mai multe ori, ca discuţie, ni s-a propus să susţinem ca recursul în anulare să fie de competenţa Avocatului Poporului.

E o cale mai puţin judiciară, e mai mult o regândire. Cei care discută nu văd, însă, până la capăt mişcarea. Dacă mâine ar apărea o lege şi ar spune că Avocatul Poporului e cel care dă recursul în anulare, cred că strada din faţa sediului nostru ar fi plină de oameni. Eu văd mai departe consecinţele. N-aş avea nimic împotrivă, dar atunci ne-ar trebui cel puţin o sută de oameni în plus, experţi, specialişti cu multă practică. Mă consider integrat în societatea românească foarte bine şi vă spun - avem prea multe autorităţi publice!

-    În activitatea pe care aţi desfăşurat-o până acum aţi constatat că instituţiile funcţionează greoi, că nu-şi fac treaba. Pe seama cărui fapt puneţi acest lucru – incompetenţă, birocraţie, mentalităţi învechite, lipsă de profesionalism?

-    Există o anumită superficialitate a celor care lucrează, apoi există un lucru pe care l-am mai sesizat de câteva ori. La noi s-a procedat, mai mult din raţiuni financiare, la o pensionare timpurie din instituţii. Cei care au mers pe ideea asta, că vor face economii la buget, n-au înţeles că, de exemplu, la o primărie, în loc să aibă 20 de funcţionari care să se ocupe cu restituirile, au trei sau şase funcţionari care fac acest lucru.

Când ne ducem să facem anchete, primul lucru care ni-l spun e că nu au personal. Și au mii de dosare şi nu au personal. Eu m-aş gândi astfel: atunci când la o instituţie apar multe probleme pe un domeniu, instituţia trebuie să facă o angajare temporară de oameni ca să rezolve problema. Întotdeauna ne lovim de o politică financiară defectuoasă. La noi nu se face politică financiară, la noi se face o activitate de perceptor.

-    Democraţia costă.

-    Costă foarte mult, mai ales că noi, românii, nu prea o înţelegem. Să nu credeţi însă că sunt un cenzor al societăţii.

-    De ce spuneţi că nu înţelegem democraţia? Care este cauza?

-    E greu de spus. Ține în primul rând de o educaţie generală. Peste tot există şi oameni mai leneşi, dar la noi parcă e prea generală lipsa de interes, de implicare şi, din păcate, unele discursuri ale oamenilor politici, de stat, de la care cetăţeanul aşteaptă ceva, au prea multă demagogie.

Românul de rând, care e foarte inteligent, îşi dă seama că e demagogie, că nu se face nimic. Și iată ce este pentru el democraţia - se fac declaraţii uluitoare, aproape cosmice, dar toate se fac în numele democraţiei. Democraţie este un fel de burete pe care-l îmbibi cu apă. E foarte greu aici, eu nu pot să dau o soluţie, pentru că îndreptarea lucrurilor este o problemă de mare durată. O educaţie solidă începe din şcoală.

„Este lipsă de responsabilitate la nivel instituţional”

-    În cât timp preconizaţi o normalizare instituţională în România?

-    Pe mine m-a încântat integrarea în Uniunea Europeană, nu pentru că va fi mai bine. Am spus că în sfârşit vom avea nişte autorităţi europene care ne vor modera şi ne vor instrui. România nu duce lipsă de bogăţii naturale sau de bani. Mint cei care spun aşa ceva, există nişte posibilităţi uriaşe. Este vorba despre proasta administraţie. Pentru mine, optimismul legat de integrare a fost legat de acest aspect. La experienţa mea de viaţă pot să cred că nu tot ce zboară se mănâncă.

-    Ce nu funcţionează la nivel instituţional în România?

-    În primul rând, este o lipsă de responsabilitate. Asta e cel mai grav. Funcţionarii nu sunt pătrunşi de importanţa muncii lor. Probabil că nu le place, pentru că atunci când îţi place să faci un lucru, îl faci bine. În plan statal, e lipsa controlului ierarhic, care se datorează şi unei legislaţii democratice. Avem o serie de legi care dau voie subordonaţilor să-şi atace şi să-şi reclame şefii.

Nu aşa se face munca. În zona unei bune administrări, a unei bune guvernări - mă refer la stat, nu mă refer la patroni - un organ de stat, ca să funcţioneze, trebuie să aibă o disciplină corectă, bine înţeleasă, ierarhiile să fie respectate. La noi nu sunt respectate. Eu nu vreau să intru în probleme actuale care sunt foarte delicate.

Îi aud pe unii că spun că nu respectă legea cutare. Păi în Germania, de pildă, dacă spui aşa ceva, ori ai bunul simţ să-ţi dai demisia din funcţie, ori ceilalţi te pun la punct. La noi, în numele democraţiei de care tot vorbim, ne facem că plouă. Democraţia o înţelege fiecare cum vrea aici. Eu sper să avem un Parlament după alegerile următoare care să exercite un control riguros asupra marilor autorităţi. Parlamentarii actuali nu au avut vreme - poate şi din alte motive - să facă acest lucru.

-    Este necesară o regândire constituţională, o nouă revizuire a Constituţiei?

-    Toată lumea vorbeşte de o revizuire a Constituţiei. În primul rând, am să vă dau un exemplu din afară. L-am cunoscut personal pe fostul preşedinte al Tribunalului Constituţional din Germania. A venit la Bucureşti, a fost într-o vizită oficială, l-am mai consultat şi noi în anumite probleme şi ne-a dat un sfat. Constituţia germană a fost adoptată în 1949 ca legea fundamentală.

 Era după război, era o Constituţie excelentă. În 1999 se împlineau 50 de ani de atunci şi s-a iscat o mare discuţie, că vor o nouă Constituţie. De Ziua Constituţiei, preşedintele Germaniei a ţinut un discurs şi le-a pus cetăţenilor această întrebare: „Credeţi că e cazul să schimbăm această Constituţie care e de 50 de ani şi ne-a transformat într-un stat civilizat şi în cel mai bogat stat din Europa? Ce trebuie să punem în loc?”. Aceasta este gândirea nemţească - dacă lucrul merge, nu-l schimbi. De a doua zi au încetat discuţiile.

-    Pe noi se pare că nu a reuşit să ne transforme Constituţia.

-    Constituţia din 1991 este o Constituţie reuşită pentru că a fost făcută în colaborare cu forţele ştiinţifice şi politice din Europa, cu baroul american, ceea ce lumea nu prea ştie. Deci reuşită la nivelul timpului istoric. Pe parcurs s-au formulat critici care sunt de acceptat. Niciun specialist nu pretinde că o Constituţie este perfectă.

Numai Dumnezeu a stabilit câteva reguli perfecte, iar Jean Jacques Rousseau a spus o chestie teribilă care mi-a rămas în minte: „Ar trebui un guvernământ de zei ca să dai legi oamenilor”. Deci discuţiile sunt întotdeauna utile, binevenite, pentru că nimic nu e perfect. Legea vezi dacă e bună sau rea după ce începe să se aplice. Înainte nu ai cum să ştii.

„Ne-am pripit cu revizuirea din 2003 a Constituţiei”

-    Credeţi că în 2003 nu trebuia revizuită Constituţia?

-    Discutând la ora actuală, pot să afirm că ne-am pripit în 2003, iar unele puncte revizuite s-au dovedit nereuşite. Pentru că o revizuire constituţională trebuie foarte bine gândită. Regula constituţională nu o dai pentru un an, doi, ci trebuie astfel făcută încât să reziste un deceniu, două, trei. În timp, fără îndoială, toţi constituţionaliştii n-am respins, de plano, ideea unei noi Constituţii, cu o singură condiţie, care ţine de tehnica revizuirilor: cel care propune să formuleze foarte clar punctele.

Clasa politică, reprezentată prin Parlament, vine cu un program şi spune: „Să desfiinţăm proprietatea privată asupra pământului (e un aspect care e foarte interesant şi va trebui discutat în timp dacă vrem să evităm nişte crize alimentare)”. Văd pe toată lumea supărată pe Constituţie, dar nimeni nu spune de ce.

-    Credeţi că societatea românească e pregătită pentru o dezbatere pe tema desfiinţării proprietăţii private asupra terenurilor?

-    Nu, eu am lansat această teză într-o sesiune ştiinţifică. Acolo poţi să lansezi orice, dar la ora actuală nu suntem pregătiţi. Cred că dacă aş fi legiuitor şi am discuta despre asta ipotetic, aş fi spânzurat în piaţa publică.

-    Știinţific vorbind, care ar fi motivele pentru care trebuie luată în calcul o asemenea variantă?

-    Foarte simplu. Lumea este acum speriată că vine Apocalipsa, că vor fi o criză alimentară, o criză bancară. Lucrurile sunt foarte simple şi trebuie bine gândite. De ce trebuie să ne gândim la o criză alimentară în perspectivă, când România are un teren atât de fertil, atât de bogat? În România poţi să bagi băţul în pământ şi sigur iese ceva, nu suntem deşert, pământul ne permite acest lucru.

Pământul ar trebui declarat patrimoniu naţional pentru că o sursă atât de importantă trebuie coordonată la nivel naţional. Pământul, declarându-l patromoniu naţional, îl dai tot oamenilor, dar îl dai în posesie, în folosinţă. Poţi să-ţi dai seama că în 2-3 ani ai nevoie de anumite recolte şi apoi la nivel naţional se cultivă tot pământul. Când mă plimb prin ţară şi văd hectare de pământ pârlog stau şi mă întreb de ce ne plângem că e pâinea scumpă.

-    Nu credeţi că sunt alte pârghii de a-i determina pe oameni să-şi lucreze pământul?

-    Va veni Uniunea Europeană şi ne va spune că nu avem voie să cultivăm 100.000 de hectare, că ea are această regulă. Am văzut în Italia, în Portugalia, ştiu care sunt efectele. Uniunea Europeană are regulile ei. Revenind la educaţie, la spiritul muncii, trebuie spus că românii sunt harnici, dar ceva nu le convine. Aici e cheia.

Dacă te duci la cineva care are hectare de teren şi-l întrebi de ce nu le cultivă, o să spună că sunt de vină birocraţia, băncile, că el se luptă şapte luni să obţină un credit pentru agricultură. Centralizarea presupune birocraţie. Duceţi-vă la orice instituţie şi cereţi ceva şi toţi funcţionarii or să spună că nu au voie să vă dea şi vă trimit la primar. O iei din treaptă în treaptă până la primar şi, când ajungi la el, spune că nu-ţi dă.

-    Care credeţi că este cauza lipsei de responsabilitate manifestată de către mulţi dintre funcţionari?

-    În zona asta geopolitică, centralizare este o chestiune de istorie. Trebuie realizate o descentralizare şi o coborâre a răspunderii până la ultima unitate. Omul să se poată duce la primar şi să-i spună că vrea ca la toamnă să-şi semene 10 hectare cu grâu, că nu are bani şi să-i ceară de la primărie. Să garanteze cu terenul, cu producţia. Un primar poate să facă acest lucru acum? Nu poate, nu se dau bani pentru aşa ceva şi banii stau undeva în bănci. E o birocraţie exagerată.

image

Desfiinţarea proprietăţii private asupra pământului e un aspect care va trebui discutat în timp dacă vrem să evităm nişte crize alimentare

image



„Parlamentul nu ne prea solicită”

-    De ce nu propuneţi Parlamentului anumite iniţiative legislative care să ţină seama de problemele pe care le-aţi constatat în practică?

-    Nu ascultă de mine Parlamentul.

-    Asta e foarte grav.

-    Ministerul Finanţelor, în afară de a ne ameninţa zilnic că ne mai taie din fonduri şi ne amendează pentru că noi cheltuim bani, nu face altceva. Am spus asta la Parlament dar... Am făcut odată un raport privind sistemul de pensii şi Parlamentul nu a luat în discuţie acest raport. Vom face nişte rapoarte speciale, le înaintăm oficial.

-    E o obligaţie.

-    Da, e o obligaţie, dar câteodată ne şi implicăm pentru că vrem noi.

-    Dar Parlamentul nu vă solicită rapoarte? S-a întâmplat vreodată să vă solicite?

-    Nu ne prea solicită.

-    Vi se pare că pe agenda publică parlamentară figurează lucruri mai importante?

-    Nu numai în legislatura actuală, ci şi în cele anterioare nu am fost solicitaţi să prezentăm alte rapoarte decât cele anuale. Vreau să vă spun că noi ne mişcăm puţin în front la nivelul obligaţiilor legale, dar guvernul nu ia în seamă, Parlamentul nu are timp, alte instituţii sunt foarte arţăgoase.

 Se supără mai ales când le spui să regândească anumite lucruri, un act normativ. Noi putem să atacăm la Curtea Constituţională, dar nu facem din asta un obicei. Noi trebuie să imprimăm în societate un spirit de respect faţă de lege. Dacă tot atacăm legile, cetăţenii o să spună că legile date de Parlament sunt proaste, ceea ce nu e bine. Există şi legi mai nereuşite şi acolo am putea reacţiona, dar e foarte complicat.

-    Totuşi aţi uzat de prerogativa de a ataca la Curtea Constituţională anumite legi. Ce v-a determinat să faceţi asta?

-    În primul rând, lumea din afară ştie mai puţin că aceste sesizări ale noastre nu se nasc pe loc gol. Atunci când vin cetăţenii la noi, ei te solicită să examinezi o problemă şi atunci o facem cu grijă pentru că unii se supără că nu atacăm la Curtea Constituţională. Ce nu înţeleg unii jurişti e că o lege poate fi proastă, dar poate fi constituţională.

Curtea nu judecă orice reclamaţie. Atunci când sesizăm Curtea Constituţională, noi trebuie să argumentăm pe pagini întregi, cu anexe, ca judecătorii să vadă exact despre ce este vorba. Curtea, cum e şi firesc, a admis doar câteva dintre excepţiile noastre, pentru că ei sunt cei care apreciază, e dreptul lor constituţional. Dar lumea interpretează. Nouă, românilor, ne place politica. Nu facem politică de calitate, dar ne place.

image

Nouă, românilor, ne place politica. Nu facem politică de calitate, dar ne place.

image



„Acum n-aş mai susţine republica parlamentară”

-    Pentru ce aţi opta, republică parlamentară sau republică prezidenţială?

-    Aici am un răspuns bine motivat, ştiinţific, de aceea nu am mai vrut să fac politică după ’90. De ce am făcut noi o republică prezidenţială? Toate floricelele pe care le adaugă unii n-au nicio legătură.

-    Nu avem un regim semiprezidenţial atenuat?

-    Nu, acestea sunt formule de limbaj comun. Nici nu le critic, dar nu le folosesc pentru că nu sunt exacte. E bine să discutăm într-un limbaj exact. Unul dintre motivele pentru care noi am făcut o republică prezidenţială este faptul că la sfârşitul lui ’89 competiţia politică era mai acerbă. Asta i-am spus-o şi preşedintelui Traian Băsescu. Amintiţi-vă că atunci se putea bate palma, ceea ce nu se mai face acum.

Discuţia politică trebuie să ajungă, în final, la o negociere. Mai lasă unul, mai dă celălalt. Ce ne-au cerut atunci parlamentarii? Ideea a fost una clară, să creăm un regim constituţional în care şeful statului să nu devină dictator. Și atunci am discutat şi problema formei de guvernământ, monarhie sau republică. Toate au fost discutate cu liderii politici. Ideea a fost să avem un şef de stat, dar nu unul puternic. Dacă citiţi Constituţia vedeţi. S-a discutat în Parlament şi s-a votat prin vot secret dacă să fie republică parlamentară sau prezidenţială.

Parlamentarii au ales regimul prezidenţial. Noi, comisia de elaborare a Constituţiei, am cerut să hotărască Parlamentul. Am făcut următorul raţionament: cum evităm concentrarea puterii? Parlamentul are o anumită configuraţie politică, unde domină un anumit partid sau o alianţă. Parlamentul formează guvernul, deci guvernul trebuie să asculte de Parlament.

Pe preşedinte cum îl facem să fie neutru? Să-l aleagă populaţia, pentru că am zis că un electorat abil gândeşte astfel: „În Parlament domină un partid, ia să aleg un independent sau un preşedinte de la alt partid decât cel care domină, ca să fac echilibru”.

Asta a fost gândirea de atunci. Personal, cred că o republică parlamentară poate să existe, dar o republică parlamentară duce la o concentrare a puterii. Revenim încet, încet la ideea de tătuc, până la urmă. Aici sunt subtilităţile de tehnică constituţională. Am urmărit toate guvernările şi nu e nimic anormal ca şefii de stat, de guverne, de Parlamente să discute în contradictoriu.

-    Dar discuţia se poartă în zona guvernării coerente.

-    Parcă ne lipseşte un anumit profesionalism. În Franţa, de pildă, există discuţii în contradictoriu între preşedinte şi guvern. Dau exemplu Franţa pentru că acolo e o democraţie clasică, de la care noi am preluat foarte multe lucruri. Poate în ’90 m-ar fi convins unii, dar acum n-aş mai susţine republica parlamentară.

BRIEFING

1. Cel mai mare adversar al funcţionării sistemului constituţional. Eu cred că toate cele trei puteri - aici e şi puterea judecătorească - sunt puţin în culpă. Aici este chestiunea, sunt puţin în culpă. Dar nu vreau să mă bag prea mult în această discuţie.

2. Primarul austriac. Am fost mai demult în Austria, într-un orăşel, şi primarul era primar de 25 de ani. Mi-a spus că acolo fac regulile cetăţenii şi mi-a arătat gospodăria sa. Am rămas uluit.

Cetăţenii spuneau că vin la el şi că îi ajută. Era şi o zonă viticolă. Mi-a arătat şi orăşelul şi am rămas uluit. Acela era un primar şi un foarte bun gospodar care avea şi dezlegări legale ca să facă totul. Nu trebuia să se ducă până la Viena să ia nu ştiu ce aprobare.

3.    Despre noile generaţii de absolvenţi de facultate. Ca nivel de inteligenţă ne depăşesc pe noi. Din păcate, însă, românii, nu numai cei tineri, toţi, sunt ataşaţi unui individualism, unui egoism excesiv. Nu realizează că viaţa unei cetăţi este aşa cum o construiesc toţi indivizii. Nu înseamnă că toţi trebuie să fie perfecţi, dar trebuie să existe o anumită elită care să dea tonul. Există o reticenţă în angajarea solidă, pe proiecte.

„Nu avem grijă de valori în şcoală”

„Eu mi-am făcut doctoratul la Cluj şi acolo am cunoscut un profesor foarte bun. Îmi amintesc istoria băiatului lui, care era un elev excelent. A urmat Facultatea de Fizică din Cluj şi la un moment dat băiatul a rămas în Canada. Dar scurta istorie a fost că după ce a încheiat studiile universitare a prins un doctorat în Anglia în zona fizicii. Vreo 4-5 ani a stat în America, s-a întors înapoi şi era asistent universitar la Facultatea de Fizică.

 A participat în Canada la un mare seminar, pentru că l-a invitat fostul său profesor de fizică din Anglia, a prezentat o comunicare şi când a auzit fostul său profesor că este asistent universitar i-a spus că dacă rămâne acolo îl face profesor pe loc. Asta pentru că-i cunoştea valoarea. Lucrurile sunt la fel şi acum.

Nu mai avem grijă de valori în şcoală şi în licee. La liceu îi dibui pe cei foarte isteţi. Ce se raportează pe hârtie că nu are nicio valoare. Prin Ministerul Învăţământului, printr-un sistem organizat ar trebui să fie tutelaţi, sprijiniţi.”

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite