Adevarul.ro

Acum vreo câteva săptămâni spuneam că finanţarea de aproape 20 de miliarde de euro pe care o vom lua de la FMI şi Comisia Europeană se va risipi, nu vom investi, ci vom plăti pensii şi salarii. Iată că doar iminenţa obţinerii ei a declanşat fenomenul.

Banca Naţională promite reducerea rezervelor minime obligatorii, ceea ce va elibera capital pentru bănci, iar Guvernul s-a împrumutat deja, numai în primele trei luni ale anului, peste 6,2 miliarde de euro prin emisiune de titluri de stat, pe care tot ele, băncile, le cumpără frenetic.

Suma reprezintă de două ori mai mult decât totalul finanţărilor luate de stat anul trecut de pe piaţa internă. Banii umplu gaura neagră a cheltuielilor curente ale statului. Deficitul este de peste 20 de milioane de euro pe zi. Din el plătim birocraţia stufoasă şi inutilă, dar şi furtul din contractele cu statul.

În acelaşi timp, au plecat din ţară peste 4 miliarde de euro retrase de bănci şi companii. Este firesc. Aşa cum era previzibil, oamenii îşi strâng banii investiţi în locuri pe care le percep ca fiind riscante şi de unde nu poate fi obţinut profit. Fluxurile de capital s-au inversat, de fapt singurele surse externe rămân sumele trimise acasă de românii care muncesc în alte părţi.

Totodată, comerţul exterior, atât importul, cât şi exportul, au scăzut brusc în primele două luni ale anului, iar deficitul comercial considerat enorm în noiembrie s-a micşorat totuşi cu 20%, spre mirarea economiştilor. Asta înseamnă stagnare.

Morişca între Banca Naţională, bănci şi Guvern e simplă şi profitabilă. Bancherii preferă să îi dea banii lui Big Brother cu 10-12% dobândă, decât să rişte alături de un întreprinzător chiar dacă de la el ar putea lua 18-20%. Nu mai comentez nivelul aberant al acestor dobânzi şi folosirea leului. Astfel, aspiratorul guvernamental şi repatrierea banilor lipsesc de resurse economia reală. Rapid, se instaurează blocajul. Cele mai afectate sunt companiile mici. Cele mari sunt protejate de bănci, care nu vor să-şi piardă rulajul.

Se produce pe stoc, acolo unde producţia mai poate fi finanţată, scade consumul, scade valoarea activelor, pe nesimţite devenim din ce în ce mai săraci şi mai vlăguiţi.

Avem şi noi faliţii noştri, vreo 15.000 de companii se opresc în fiecare lună. De la aproape 600.000 de şomeri astăzi vom ajunge către un milion în toamnă. Unul din cinci români apţi de muncă va sta, altul face parte dintre cei care se ocupă de colectarea veniturilor şi cheltuirea banilor bugetului, încă unul e angajat în educaţie, sănătate şi ordine publică şi doar doi produc pentru ca motorul economiei să se învârtă. Numărul pensionarilor este mai mare decât al tuturor acestora la un loc. Cât timp va mai putea dura asta?

O aritmetică simplă demonstrează, prin extrapolarea trendurilor actuale, că trenul se duce la vale din ce în ce mai repede şi va sări de pe şine în următoarele câteva luni. E ca într-un film prost, de serie B, tensiunea creşte şi aşteptăm să se întâmple un miracol. Şi totuşi, soluţii am avea. Stimularea consumului intern e singura noastră şansă atunci când întreaga lume se întoarce către protecţionism, mărturisit sau nu.

Creşterea înseamnă evident know-how, tehnologie, computere, echipamente industriale, clădiri, infrastructură, oameni competenţi şi bine plătiţi. Totodată, înseamnă piaţa liberă stimulată de fiscalitate redusă şi simplificare legislativă. Într-un cuvânt, înseamnă viziune.

În schimb, clasa politică se înfruntă în chestiuni fără importanţă şi orizont şi, mai ales, se veseleşte.

O domniţă grasă şi frumoasă călăreşte pe deşălate. Suflă în trompetă şi cheamă poporul să meargă la plimbare pe gratis. Plecăm la băi în vacanţe plătite din impozitul pe profit, profit care nu e. Trenul aleargă la vale, mecanicul doarme cu capul pe comenzi, obosit după ce s-a dat în bărci prin târguri şi iarmaroace ca să-l vadă lumea şi să-l voteze. Râsu’ - plânsu’ e brandul unei ţări triste cu politicieni vioi.