Stiri din Alba Iulia

Alba Iulia: Rămăşiţele unui partizan anticomunist, căutate în satul Muşca din Apuseni

15 iunie 2009, 21:21 |  Autor: Magda Andron  | 

Alba Iulia: Rămăşiţele unui partizan anticomunist, căutate în satul Muşca din Apuseni

Alba Iulia: Rămăşiţele unui partizan anticomunist, căutate în satul Muşca din Apuseni

 

Căutările prin arhivele securităţii continuă să scoată la iveală victime ale regimului comunist. Rămăşiţele pământeşti ale lui Alexandru Macavei, un partizan anticomunist împuşcat de fosta securitate, îngropat în localitatea Muşca din judeţul Alba, au fost căutate în cursul acestei zile, la cererea familiei, respectiv a soţiei Rozalia Regina Macavei şi a norei Suzana Macavei.

Potrivit datelor furnizate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR), Alexandru Macavei s-a născut la 10 iulie 1915, în comuna Bucium-Muntari din judeţul Alba şi provenea dintr-o veche familie descendentă a fruntaşului P.N.Ţ. Ştefan Cicio-Pop.

Sub ochiul vigilant al securităţii

Conform informaţiilor din arhiva fostei securităţi, Alexandru Macavei a fost absolvent al Academiei Comerciale, fost membru P.N.Ţ. şi sublocotenent în armată, deblocat în 1946. S-a retras la Roşia Montană, unde a deschis un restaurant. Moştenise împreună cu fraţii săi o mină de aur şi o instalaţie mecanică de măcinare a minereului aurifer (prima din Apuseni), care le-au fost toate naţionalizate de regimul comunist. Au fost urmăriţi de autorităţi pentru deţinere de aur şi pentru propagandă împotriva Guvernului şi Partidului Comunist.
La 22 decembrie 1948 a participat la atacul asupra Percepţiei din Teiuş împreună cu ceilalţi membri ai grupului condus de maiorul Nicolae Dabija. La 4 martie 1949 a reuşit să scape din atacul Securităţii desfăşurat asupra taberei grupului de pe Muntele Mare.

Hăituit de securişti s-a sinucis

Împreună cu fratele sau Traian, a mai rezistat câteva luni ascuns în pădurile din zonă. La 30 iulie 1949, în urma unei trădări, au fost încercuiţi de Securitate într-o şură de la marginea satului Muşca, comuna Lupşa. A urmat o luptă cu mai multe cadre de securitate şi miliţie, amândoi fiind răniţi, însă au reuşit să scape. Potrivit unui Raport al Securităţii din Turda, Alexandru Macavei ar fi scăpat din acţiune „cu o rană gravă la cap în partea stângă, rană primită în grajd” şi „pentru că nu mai putea suporta rana, s-a împuşcat cu arma pe care o avea asupra lui” , în ziua de 31 iulie.
Din informaţiile deţinute de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România, grupa care a acţionat la Muşca împotriva lui Alexandru şi Traian Macavei a fost alcătuită din două cadre operative de la Securitatea din Turda şi din nouă cadre de Miliţie care au acţionat la ordinul direct al căpitanului Kóvaci Mihai, care atunci deţinea funcţia de şef al Serviciului Judeţean al Securităţii Poporului Turda.
Demersul de exhumare a lui Alexandru Macavei s-a făcut în conformitate cu atribuţiile Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, unul din obiectivele importante ale investigaţiilor întreprinse de instituţia amintită fiind acela de a identifica locurile unde sunt înhumate victime ale regimului comunist, care, fără a fi judecate, au fost omorâte de către Securitate.
Cazul partizanului anticomunist Alexandru Macavei, a fost identificat în urma cercetărilor făcute în arhivă şi pe teren, inclusiv pe baza mărturiilor unor persoane contemporane cu evenimentele amintite în cauză. 
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Alba Iulia: UPDATE Căutările osemintelor partizanului Alexandru Macavei continuă în satul Muşca

    Căutările rămăşiţelor pământeşti ale luptătorului anticomunist Alexandru Macavei continuă şi as ...

    Anchetă cu brancardieri și asistenți în cazul de viol reclamat la Spitalul din Roman GALERIE FOTO

    Imaginile surprinse de camerele de supraveghere montate în interiorul spitalului confirmă că pa ...

    Preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului: „Securiştii sunt lângă noi, au vile, fiii lor au afaceri”

    Cercetătorii crimelor comunismului din România sunt revoltaţi că procurorii dau NUP pe bandă ru ...

    Pasajul de peste calea ferată la intrarea în Alba Iulia dinspre Sebeş, finalizat în luna mai

    Lucrările de reabilitare a pasajului superior peste calea ferata, la intrare în Alba Iulia dins ...

    O femeie din Câmpina a restituit o geantă în care erau peste 8.500 de lei

    Faptele bune sunt mai dese în Săptămâna Patimilor. O femeie din Câmpina, care a găsit o geantă ...

    Reclamație de viol la Spitalul Roman. O tânără s-a plâns la Poliție că a fost siluită de trei angajați ai unității

    Anchetatorii desfășoară cercetări în cazul unei reclamații făcute de o fată de 20 de ani, din c ...

    Philippe Loret: „Sunt nepotul lui Hitler“. Cum arată bărbatul care susţine că este urmaşul Fuhrerului

    Philippe Loret, un instalator francez în vârstă de 56 de ani, susţine că este nepotul dictatoru ...


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole