Obama în Piaţa Roşie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Obama va vizita Moscova. Moment  potrivit pentru o încălzire a relaţiilor SUA-Rusia. Dar dezacordurile sunt multiple.

A fost mai curând un control de rutină – dar, daţi fiind protagoniştii săi şi consecinţele, a premers un cvasiscandal diplomatic. Ce s-a întâmplat: la finele lunii mai a.c., în pregătirea vizitei pe care preşedintele Barack Obama urma să o facă în Egipt, poliţia din Cairo a reţinut pentru cercetări câteva zeci de studenţi străini aflaţi la studii în universităţi egiptene şi care s-au dovedit a fi în neregulă cu actele (vize expirate sau lipsă etc.). Printre aceştia, circa 30 de studenţi din Rusia, mai cu seamă din regiunile nord-caucaziene; o parte au fost eliberaţi în scurt timp, alţii au fost expulzaţi.

Într-un alt context, incidentul ar fi trecut neobservat. Dar nu şi acum, nu şi la Moscova – unde au apărut proteste la nivel diplomatic, în Dumă şi în Consiliul Federaţiei. Protestele au plecat spre Cairo, dar ţinta lor era mult mai la Vest.

Incidentul, minor în raport cu altele, spune multe despre suspiciunea cu care Moscova priveşte în continuare spre Washington. Aceasta, deşi momentul prezent este unul potrivit pentru o încălzire a relaţiilor ruso-americane. Spre mijlocul acestei veri (6-8 iulie a.c.), preşedintele Barack Obama va face o vizită la Moscova, unde se va întâlni cu cei doi lideri ai tandemocraţiei ruseşti, Dimitri Medvedev şi Vladimir Putin.

Dar dezacordurile, azi, între Rusia şi SUA sunt multiple. Unul dintre cele mai importante priveşte rolul NATO în Europa. Din perspectiva Rusiei, orice posibilă extindere a NATO spre Est loveşte în propria sa sferă de influenţă. Vezi cazul Ucrainei, ale cărei ambiţii pro-atlantice sunt contracarate de Rusia prin şantajul constant cu preţul la gazele naturale. Sau cazul Georgiei, pe teritoriul căruia Alianţa a organizat în mai a.c. exerciţii militare – spre enervarea Rusiei.

Un alt punct de dezacord este Orientul Mijlociu. În ce priveşte Iranul (stat perceput – din cauza programului său nuclear – drept una dintre marile ameninţări actuale la adresa SUA), Rusia a păstrat în ultimii ani relaţii relativ bune cu ţara lui Ahmadinejad. Rusia pare interesată ca SUA (şi NATO) să-şi prelungească sine die prezenţa în Afganistan, dar fără a câştiga războiul de acolo.

La începutul acestui an, Moscova a făcut presiuni asupra autorităţilor din Kîrghîstan (şi, după unele surse, le-a răsplătit cu 2 miliarde de dolari) pentru ca acestea să ceară Washingtonului să-şi închidă baza americană de la Manas – o bază importantă pentru noua strategie a lui Obama în Afganistan.

Să mai adaugă eternul şah între Rusia şi SUA referitor la rutele de transport al petrolului şi gazelor dinspre regiunea Mării Caspice spre Vest. Recent, Barack Obama i-a transmis un mesaj preşedintelui Aliev al Azerbaidjanului prin care-l încuraja pe acesta ca ţara sa să rămână deschisă unor rute alternative de transport a energiei spre Europa (adică unele care să ocolească Rusia!).

Evident, Moscova interpretează acest lobby american ca fiind o ofensă adusă sferei sale de influenţă.
Şi ar mai fi probleme. Destul pentru ca Barack Obama şi gazdele sale să nu se plictisească la Moscova, în iulie.

* Adrian Cioroianu este istoric, fost ministru de Externe, autor al volumului „Geopolitica Matrioşkăi – Rusia postsovietică în noua ordine mondială”, care se lansează astăzi la Bookfest

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite