Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Mihai Chiţac a fost eliberat pentru a doua oară din Spitalul Penitenciar Jilava

21 iunie 2009, 21:21 |  Autor: Mihaela Stoica  | 

Mihai Chiţac a fost eliberat pentru a doua oară din Spitalul Penitenciar Jilava

Mihai Chiţac a fost eliberat pentru a doua oară din Spitalul Penitenciar Jilava

 

Fostul general Mihai Chiţac a fost eliberat, astăzi, la ora 8.30, pentru a doua oară, pe motive medicale, din Spitalul Penitenciar Jilava. Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti a luat acesată decizie în 17 iunie.

La ieşirea din  Spitalul Penitenciar Jilava, Mihai Chiţac a declarat că mâine dimineaţă se va interna la Spitalul Floreasca, pentru a i se scoate splina şi nu pentru o operaţie pe cord, aşa cum se ştia.

După această operaţie, medicii vor continua investigaţiile pentru operaţia pe cord. Astfel, avocaţii fostului general ar putea cere prelungirea perioadei de eliberare.

Chitac a fost aşteptat de către fiica sa. Fostul general a spus că la Spitalul Penitenciar Jilava sunt condiţii foarte bune şi că ar fi fost "deranjat psihic" dacă ar fi fost internat la Spitalul Floreasca sub pază.

Perioada de eliberare este 21 iunie - 21 iulie, iar decizia este executorie, adică se pune în aplicare chiar dacă nu s-a judecat recursul.

Pe parcursul procesului, procurorul de şedinţă a cerut instanţei să respingă cererea de eliberare, formulată de Chiţac, pe motive medicale, susţinând că Institutul Naţional de Medicină Legală nu a specificat dacă bolile de care suferă fostul general pun în discuţie executarea pedepsei, relatează NewsIn.

Mihai Chiţac a declarat, pe 5 mai, că medicul Şerban Brădişteanu i-ar fi recomandat o operaţie pe cord deschis, fiindu-i recomandată şi extirparea splinei, potrivit ultimei expertize care a fost depusă la dosar.

Pe 29 martie, Mihai Chiţac s-a întors la Spitalul penitenciar Jilava, pentru a fi reîncarcerat, deoarece îi expirase perioada de întrerupere a executării pedepsei pe care a primit-o deja în dosarul Revoluţiei de la Timişoara. Tribunalul Militar Teritorial a întrerupt, pe 29 decembrie 2008, timp de trei luni, executarea pedepsei de 15 ani de închisoare la care a fost condamnat fostul general de instanţa supremă.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole