m.adevarul.ro

Adevarul.ro

Bucureşti: Zidurile din jurul palatului Parlamentului ar putea fi dărâmate

  • Elena Irimia

  • Sâmbătă 20 iun 2009

Bucureşti: Zidurile din jurul palatului Parlamentului ar putea fi dărâmate

Bucureşti: Zidurile din jurul palatului Parlamentului ar putea fi dărâmate

Proiectul TUB, un traseu pentru pietoni şi ciclişti care ar conecta cele mai interesante zone şi spaţii publice din centrul Bucureştiului, a fost realizat de 14 birouri de arhitectură din Capitală şi a fost prezentat la Anuala de Arhitectură Bucureşti 2008.

TUB ar urma să aibă lungimea de 9,5 kilometri şi reprezintă, potrivit iniţiatorilor, un nou tip de spaţiu public. Proiectul a fost asumat de Primăria Capitalei şi este în stadiul de pregătire a studiilor necesare pentru a putea fi demarat.

TUB îşi mai propune să revitalizeze zonele "gri" ale oraşului, precum Uranus, zone necunoscute multor locuitori ai Capitalei, prin integrarea lor în acest circuit.


Primăria a acceptat de mult acest proiect

Potrivit arhitectului-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, Primăria Municipiului Bucureşti a acceptat de mult timp acest proiect, însă nu s-a făcut nimic concret până acum. Potrivit lui Pătraşcu, proiectul va fi transformat într-un Plan Integrat de Dezvoltare, pentru a putea fi accesate fonduri structurale.

"Să sperăm ca, până la sfârşitul anului, va fi produsă documentaţia care să permită accesarea de fonduri structurale. În mod normal, aceste proiecte ar trebui finalizate până în 2015", a adăugat Pătraşcu.


Centrul Istoric va fi destinat doar circulaţiei pietonale

În iunie 2008, primarul Sorin Oprescu anunţa că Centrul Istoric al Capitalei va fi destinat doar circulaţiei pietonale, după ce întreaga zonă va fi reabilitată. Asociaţia Spaţiu Urban Bucureşti (ASUB) şi Primăria Municipiului Bucureşti au demarat, la mijlocul lunii mai 2008, trasarea liniei de demarcare a Trans Urban Bucureşti (TUB), un traseu de 9,5 km pe care vor apărea zone exclusive pentru pietoni şi biciclişti, precum şi un mall cultural.

Potrivit unei hotărâri a consilierilor municipali, TUB va fi un traseu dedicat exclusiv pietonilor şi bicicliştilor, care va parcurge străzi din centru şi va uni aşa-zisele camere urbane ale Capitalei. Camerele urbane sunt, în prezent, simple locuri virane sau cu destinaţie strict rutieră. După modelul occidental, ele urmează să fie reamenajate şi redate spaţiului public pentru relaxare şi petrecerea timpului liber.


Ansamblul de zone şi camere urbane integrat de TUB cuprinde:

Camera "Piaţa turistică" (Piaţa Amzei) şi Camera "Podul” (ce cuprinde un tub pietonal, din metal şi sticlă, care va lega centrul istoric de str. Ion Câmpineanu, traversând Bulevardul Regina Elisabeta) care fac parte din zona 1;

"Camera de cultură clasică”(Piata Enescu) şi „Camera academică” (Universitatea Bucureşti) fac parte din zona 2;

"Camera istorică” (Centrul istoric), "Camera de entertainment, de cultură populară de consum” (Unirea Mall, B-dul Unirii) şi „Camera mistică tradiţională” (Dealul Mitropoliei), care fac parte din zona 3;

" Camera Piaţa Turistică (Bulevardul Dacia), inclus în zona 4;

"Camera de cultură alternativă” (Rahova-Uranus) şi "Camera de cultură contemporană” (Muzeul Naţional al Artei Contemporane) care fac parte din zona 5;

"Camera de ambianţă” (str. Arthur Verona – Piata Lahovari) - din zona 6.


 

MARIO COSPITO

Ambasadorul italian în România:„Românii nu mai sunt o problemă în Italia“

Ambasadorul Cospito afirmă că relaţiile româno-italiene înseamnă mult mai mult decât problematica emigranţilor. Articol complet

Păpuşa Udrea şi căţeaua Lala

Andrei Crăciun

O creatoare populară vinde, pe treizeci de lei, o păpuşă făcută după chipul şi asemănarea Elenei Udrea.

Cozonacul succesului

Florin Iaru

Cetăţean normal, fără schelete în dulap, caut partid liberal autentic. Rog seriozitate. Exclus şuşe, manele şi mitocani.

Sfaturi periculoase

Nicolae Manolescu

Uite-aşa îmi dau seama că sfaturile cele mai bune pot fi periculoase. Mă jur, în sinea mea, să nu mai dau niciodată sfaturi nimănui.

Cuvinte care seamănă

Radu Paraschivescu

Suntem tentaţi să considerăm straniu tot ce n-a intrat până acum în orizontul nostru.

Vlad Epurescu - Blog

Vlad Epurescu

Chiar nu v-aţi săturat de Becali?

14:5618.11.09

Ceaiul de la ora 5

Sabin Orcan

PRO TV, televiziunea-cioclu

17:5312.11.09

Blog de bine

Laurenţiu Ciocăzanu

Ingerul Dinica

17:4012.11.09

Adevarul on Facebook



Monica Pop

„E nedrept ce i s-a întâmplat doctorului Ciomu”

Cel mai vechi director de spital din Capitală, Monica Pop, spune că orice medic din lume greşeşte. Articol complet