Impunerea de limite administrative pentru dobânzile penalizatoare a taxelor şi comisioanelor bancare ar putea conduce la diminuarea tranzacţiilor. Visa şi MasterCard ar putea să înregistreze venituri mai mici din cauza normelor suplimentare privind cardurile de credit din Statele Unite.
În prezent, în Congresul SUA se dezbate posibilitatea de a limita interchange rate (comisioanele pe care comercianţii trebuie să le plătească băncii unde au deschis contul şi băncii ce a emis cardurile de credit). Primele care îşi vor vedea diminuate veniturile sunt băncile.Dar investitorii şi analiştii sunt îngrijoraţi că băncile, ce deţin deja în bilanţurile lor credite neperformante şi active toxice, vor încerca să împartă cu Visa şi cu MasterCard scăderea veniturilor. „Pe termen lung este un risc evident pentru sistem, dar impactul asupra cotaţiilor bursiere ale celor două companii este imediat“, a declarat Donald Fandetti, analist la Citigroup, citat de Bloomberg.
Visa şi MasterCard spun că nu ar fi afectate de aceste norme pentru că nu percep acest interchange rate. Dar îngrijorările referitoare la această intenţie legislativă au contribuit la scăderea luna trecută cu 10% a preţului acţiunilor Visa, respectiv cu 5% pentru MasterCard, iar analiştii prefigurează noi scăderi. Ei se aşteaptă la reducerea profiturilor MasterCard cu 20%, iar cele ale Visa cu 10%.
Retailerii nu pot negocia comisioanele băncilor
Reglementarea prin lege a interchange rate vine în completarea normelor deja aprobate privind plafonarea dobânzilor percepute pentru sumele acordate prin intermediul cardurilor de credit şi a penalităţilor percepute pentru întârzierea achitării creditului.
Noua lege va conferi comercianţilor şi retailerilor mai multe puteri pentru a negocia cu băncile nivelul comisioanelor la plăţile cu carduri. Proprietarii de magazine s-au plâns deseori că băncile s-au înţeles între ele pentu a stabili structura acestor taxe şi că blochează negocierile directe cu Visa şi MasterCard.
Anul trecut, în SUA, interchange rate a crescut cu 14%, venitul total realizat fiind de 84 de miliarde de dolari, reprezentând, în medie, aproximativ 1,75% din totalul plăţilor efectuate prin intermediul cardurilor. Visa şi MasterCard sunt parţial apărate de impactul noilor reglementări, pentru că ele primesc un comision fix ori de câte ori o persoană foloseşte un card de debit sau de credit fără a încasa direct interchenge rate.
Profiturile lor vor scădea însă pe fondul contracţiei întregului sector al cardurilor de credit. Dacă băncile îşi vor vedea diminuate veniturile provenite din interchange rate ar putea cere Visa şi MasterCard să împartă acest efort financiar cu ele.
Cardurile sunt anchetate şi în Europa
Şi în Europa, comisioanele percepute de bănci la plăţile cu cardul sunt reclamate de către retaileri şi comercianţi. Vizată este Visa Europe Ltd, cea mai mare platformă de plăţi din UE.
„Procedura prin care Visa percepe aşa-numita interchange rate este incorectă“, a declarat secretarul general al Asociaţiei Reţelelor de Retail, din care fac parte Carrefour şi Tesco.
„Comercianţii sunt forţaţi să plătească pentru unele servicii de care nu beneficiază. Comisioanele bancare sunt singurele servicii pe care retailerii, chiar şi cei mai mari, nu le pot negocia“, a adăugat el.
Visa Europe este deja anchetată de Comisia Europeană (CE). Modul în care sunt concepute comisioanele poate reduce concurenţa între băncile ce emit carduri sub sigla Visa şi în plus majorează costurile societăţilor ce acceptă plata cu carduri de credit, se arată în raportul CE.
Companiile pot fi amendate cu până la 10% din cifra de afaceri anuală dacă sunt găsite vinovate de practici anticoncurenţiale.
În aprilie, MasterCard, care a fost acuzată de CE la fel ca şi Visa Europe, a acceptat să reducă interchange rate la 0,30% din valoarea unei tranzacţii pentru cardurile de credit şi la 0,20% pentru cele de debit. Visa Europe s-a desprins din Visa Inc. înainte de oferta publică iniţială lansată la sfârşitul anului 2007.
Compania de plăţi cu sediul la Londra, ce este deţinută de băncile membre, Visa Europe, a demarat negocieri cu CE pentru stabilirea nivelului interchange rate.






















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza