Adevarul.ro

În 2003, când scandalul deconspirării l-a silit să renunţe la funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor, Eugen Uricaru spunea că se va dedica „exclusiv scrisului”. Dar de turnători nu scapi cu una, cu două! Imediat, Uricaru a fost recuperat de „sistem”, fiind numit director al postului Radio România Cultural. Apoi, ca să fie tacâmul complet, a fost paraşutat şef şi peste CopyRo, ombilic al Ministerului Culturii şi Cultelor.

Cineva ar putea spune: dar lăsaţi-i, dom’le, şi pe turnători să trăiască, sunt şi ei oameni! Problema se pune altfel: i-am lăsa noi pe ei, dar nu ne lasă ei pe noi! Vorba lui Ion Creangă (sper că nu revendică Tucă drepturile de autor şi pentru „Pupăza din tei”): „Lasă-l, măi!” „L-aş lăsa eu, dar vezi că nu mă lasă el acum!”

N-a cerut nimeni „Moarte securiştilor!” sau „Moarte turnătorilor!”, după cum nici în ’90, în Piaţa Universităţii, nu cerea nimeni „Moarte comuniştilor!”. Celebrul Punct 8 de la Timişoara vorbea doar despre scoaterea din viaţa publică, o vreme, a celor care – prin funcţiile deţinute în PCR, în Miliţie, în Securitate – au făcut rău naţiunii române. Atât şi nimic mai mult. Nu era răzbunare, ci deratizare.

Din păcate, deratizarea a fost respinsă violent de regimul Iliescu, iar acum vedem la ce purulenţă s-a ajuns. Un om care a fost capabil de turnătorii ordinare la Securitate nu are căderea morală să conducă o instituţie. Caracterul abject e ca iarba rea: nu piere niciodată.

Pe vremea lui Ceauşescu, Eugen Uricaru îi nenorocea pe disidenta Doina Cornea şi pe sfântul Nicolae Steinhardt. Acum, otrăveşte o instituţie numită CopyRo. Pentru indivizi ca el există un singur remediu: lustraţia. Dar de vreo 20 de ani, în loc să-i lustrăm noi pe ei, ne tot lustrează ei pe noi!