De altfel, acesta este singurul motiv pentru care îi dă târcoale bătrânului Saint-Pe, însă nu pregetă să-l părăsească la momentul oportun pentru singurul lui prieten din copilărie (Damian Crâşmaru), care la rândul său îl stoarce de bani printr-un şantaj sentimental.
Doctorul (Marin Moraru) face un rol plin de umor. Cu vădite slăbiciuni omeneşti printre care se numără şi invidia faţă de alt medic cu mai mult succes, el nu este prea priceput în a-i găsi un diagnostic personajului principal. Acesta creionează un doctor mediocru, interesat mai mult de propriile probleme decât de pacientul său, dându-i permanent motive de reflecţie cu voce tare, foarte amuzante, dar şi amare.
Umor exploziv
Radu Beligan spunea despre această piesă că „este opera unui om care ştie că va pleca şi ne înfăţişează viziunea lui asupra lumii contemporane, o viziune lucidă, puţin cinică, despre viaţă şi moarte, despre iubire şi căsnicie, despre părinţi şi copii, despre sănătate şi boală, despre prietenie, despre egoism şi generozitate şi despre teatru şi dramele lui contemporane.
Toate acestea cu un umor exploziv, o replică strălucitoare şi o eleganţă verbală rar întâlnită.” Titlul „Egoistul” vine de la faptul că toţi cei din jurul personajului principal îl acuză de egoism pentru că acesta refuză să-i alimenteze cu bani după bunul lor plac.
Spectacolul se joacă cu casa închisă încă din 2004, iar pe pagina web a Teatrului Naţional se menţionează că din cauza „numeroaselor solicitări, la acest spectacol biletele se pot cumpăra numai de la casa de bilete şi nu mai mult de opt locuri de persoană.”
Alături de Radu Beligan, pe scenă vor mai urca Carmen Stănescu, Simona Bondoc, Damian Crâşmaru, Mihai Fotino, Marin Moraru, Sanda Toma, Mihai Niculescu, Lamia Beligan, Medeea Marinescu, Ileana Olteanu, Cesonia Postelnicu, Silviu Biriş. Piesa durează două ore, fără pauză, iar biletele au preţurile în funcţie de aşezarea în sală între 16 şi 40 de lei.





















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza