Stiri din Targoviste

Târgovişte: Mănăstirea Dealu, un refugiu la marginea oraşului

12 iunie 2009, 21:21 |  Autor: Nick Tache  | 

Târgovişte: Mănăstirea Dealu, un refugiu la marginea oraşului

Târgovişte: Mănăstirea Dealu, un refugiu la marginea oraşului

 

Amatorii de drumeţii, de aer curat şi de viaţă creştină pot alege zona Mănăstirea Dealu pentru a-şi petrece sfârşitul de săptămână.

Mănăstirea Dealu se află în vecinătatea oraşului Târgovişte. Situată pe cel mai înalt deal de lângă oraş, mănăstirea îşi trage numele din localizarea sa în peisajul orăşenesc.

Pentru a ajunge la mănăstire, puteţi alege fie un drum cu maşina, fie puteţi merge pe jos, timpul pentru drumeţia la picior nefiind mai mare de 50 de minute. Dealul este uşor de urcat, şoseaua fiind proaspăt reparată, iar zona platoului din vârful dealului este una perfectă pentru relaxare.

Mănăstirea în sine este vizitată săptămânal de sute de turişti. Pronaosul bisericii adăposteşte mormântul lui Radu cel Mare şi racla cu capul lui Mihai Viteazul. Mănăstirea de maici este un loc minunat pentru cei ce vor să aibă parte de câteva clipe de linişte.

În zonă, sunt două restaurante

Pe lângă mănăstirea propriu-zisă, zona oferă şi alte modalităţi de petrecere a timpului liber. Există aici două restaurante ce oferă o gamă variată de mâncăruri şi băuturi, plus o panoramă asupra oraşului. Zona verde a dealului mănăstirii poate fi folosită pentru picnic, pentru plimbări şi pentru plajă.

Platoul dealului este folosit de îndrăgostiţi pentru seri romantice sub cerul înstelat, iar parcarea cu vedere asupra oraşului este în fiecare seară plină. Imaginea asupra cerului plin de stele şi asupra luminilor din Târgovişte oferă un tablou feeric.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    "Balena din Londra" - un trader francez - destabilizează pieţele financiare

    Un operator financiar poreclit "Balena din Londra" a luat decizii extrem de periculoase şi şi-a ...

    Târgovişte: Terasele din Centrul Istoric au preţuri ca cele de cartier

    Localurile din Târgovişte sunt din ce în ce mai atrăgătoare. Aranjate în aşa fel încât să te in ...


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole