Stiri din Timisoara

Timişoara: Excursii cu trenul spre plajele din Europa

20 iunie 2009, 21:21 |  Autor: Lavinia Bălulescu  | 

Timişoara: Excursii cu trenul spre plajele din Europa

Timişoara: Excursii cu trenul spre plajele din Europa

 

Bănăţenii care merg la Marea Neagră cu trenul ar putea ajunge pe plajele din alte ţări la un preţ asemănător.

Timişorenii care vor să plece într-o excursie în Europa, dar se tem de călătoriile cu avionul, pot să aleagă varianta feroviară. În ultimii ani, la destinaţii celebre cum ar fi Veneţia sau Barcelona s-au adăugat şi variante mai puţin cunoscute dar la fel de spectaculoase.

Printre acestea se numără Budva în Muntenegru, sau Dubrovnik în Croaţia. Astfel de călătorii durează cel puţin 22 de ore şi costă peste 130 de euro. În comparaţie, un drum dus-întors cu trenul din Timişoara până la Marea Neagră durează de două ori mai puţin şi costă 100 euro.

Excursii în Croaţia

Bănăţenii care merg în Croaţia vor schimba trenul în Budapesta. La ora 07.00 vor părăsi Timişoara şi, după ce vor schimba două trenuri, vor sosi în Split, Croaţia, la ora 05.54 în ziua următoare. Un astfel de drum durează 22 de ore şi costă 130 euro. Din Split, turiştii pot călători cu un autocar spre atracţiile de la malul Adriaticii: Dubrovnik sau Rijeka. Drumul durează între trei şi cinci ore şi costă 20 euro.

Un bilet dus-întors către Bar, cel mai mare port din Muntenegru, costă aproape 100 euro. Turiştii vor schimba trei trenuri şi ajung la destinaţie abia la ora 07.05 dimineaţa, după un drum de aproape 25 de ore. Veneţia, una dintre cele mai căutate destinaţii ale lumii, poate fi la o distanţă de 22 de ore de mers cu trenul pentru turiştii din Banat. Dacă aceştia au până în 26 de ani, vor plăti 159 euro pentru un bilet dus-întors.

Cei care au peste 26 de ani trebuie să scoată din buzunar 250 euro. Un tren care face cu trei ore mai puţin pleacă la ora 23.45 din Timişoara şi ajunge la Veneţia peste 19 ore.


Preţul transportului cu trenul către Marea Neagră şi Marea Adriatică

Rută                                           Durată       Preţ
Timişoara-Constanţa             13 ore     100 de euro
Timişoara-Bar                          25 ore     100 de euro
Timişoara-Budva                     26 ore     120 de euro
Timişoara-Dubrovnik              26 ore     150 de euro
Timişoara-Veneţia                   22 ore     250 de euro
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    FOTOREPORTAJ Arboretumul Simeria, locul perfect pentru o plimbare printre rarităţi

    Arboretumul Simeria este una dintre cele mai valoroase, mai vechi şi mai pitoreşti colecţii de ...

    Iubiri dincolo de scenă

    Mulţi actori, îndrăgostiţi de partenerele lor din teatru, s-au căsătorit şi trăiesc poveşti de ...

    Spa de cinci stele construit la Mako. Află cât îi costă pe români distracţia la vecini GALERIE FOTO-VIDEO

    În weekend, în Ungaria, la graniţa cu România, a fost inaugurat un loc perfect pentru relaxare. ...

    Doi minori au fost prinși la furat biciclete, în Calea Şagului

    Doi minori originari din județul Sălaj au fost prinși de Polițiștii Locali în timp ce furau bic ...

    PNL mai numără încă un senator

    Senatorul de Hunedoara Dorin Păran a demisionat, vineri, din PDL şi s-a înscris în PNL, partid ...

    Atac fără precedent! Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi şi mincinoşi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur

    Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie ş ...

    VIDEO Cele mai bătrâne prostituate din lume: două surori gemene în vârstă de 69 de ani

    Două surori din Olanda sunt poate cele mai vechi locuitoare ale celebrului „District Roşu" din ...

    FOTOGALERIE Cum au parodiat românii statuia lui Traian, sculptura-hibrid care i-a oripilat pe trecători

    Sculptura cu Împăratul Traian, amplasată pe scările Muzeului de Istorie, a stimulat creativita ...

    Vaccinul contra hepatitei B oferă 10 ani de protecţie

    Cei expuşi riscului de a contracta virusul hepatitic B pot recurge la imunizarea de urgenţă. Va ...

    Piste de biciclete pe malul Begăi, din Timişoara până-n Serbia

    Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia propune câteva proiecte interesante. ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole