m.adevarul.ro

Adevarul.ro

Timişoara: Disputa detectivilor de note

  • Daniel Dancea

  • Joi 23 apr 2009

Timişoara: Disputa detectivilor de note

Timişoara: Disputa detectivilor de note

Părinţii care nu au timp să treacă pe la şcoală pentru a vedea situaţia copiilor şi nu au încredere în odrasle, pot să afle oricând ce note sau absenţe au copiii lor. Informaţiile pot fi obţinute de la o firmă specializată în urmărirea notelor şi absenţelor.  Copiii sunt supravegheaţi pe baza unui contract încheiat în trei exemplare între firmă, părinţi şi diriginte, fără ca elevii să bănuiască ceva. În baza acestuia, „detectivul de note” poate să meargă oricând la şcoală şi să stea de vorbă cu dirigintele. „Pe lângă note şi absenţe, părinţii mai primesc prin e-mail sau sms, informaţii legate de şedinţele cu părinţii sau alte probleme transmise de diriginte”, a spus managerul firmei, Sergiu Budău.

Ofertă de sfârşit de an
Preţul informaţiilor oferite de „detectivii” de note diferă în funcţie de periodicitate. Pentru o situaţie primită săptămânal, părinţii trebuie să plătească 54 de lei pe lună. „Cei care se înscriu acum în program beneficiază de gratuitate până la sfârşitul anului şcolar”, a mai spus Sergiu Budău. Adolescenţii sunt nemulţumiţi de apariţia detectivilor de note. „Din punctul de vedere al părinţilor poate că este o idee bună, dar pentru noi nu este OK deloc”, a spus Cristian Lazăr, elev în clasa a XII-a. „Este atât în avantajul nostru, cât şi al părinţilor”, a spus Mirela Medveşan, profesoară.

54 de lei este suma pe care un părinte trebuie să o plătească pentru o situaţie şcolară completă.

MARIO COSPITO

Ambasadorul italian în România:„Românii nu mai sunt o problemă în Italia“

Ambasadorul Cospito afirmă că relaţiile româno-italiene înseamnă mult mai mult decât problematica emigranţilor. Articol complet

Salutări de la Agigea, Clooney!

Petre Barbu

Dacă nu respecţi procedurile într-o corporaţie, atunci te plasezi în afara vieţii.

Cuvinte care seamănă

Radu Paraschivescu

Suntem tentaţi să considerăm straniu tot ce n-a intrat până acum în orizontul nostru.

De ce minte Mazilu?

Grigore Cartianu

Motto: „Nu vă supăraţi, ce se vinde aici?“ „Cărţi.“ „Daţi mai puţine, să prindem şi noi!“ (Dialog la coadă, 1988)

Europa foarte unită

Dinu Patriciu

Întrebarea nu este cine va urma Greciei, ci care va fi politicianul care va îndrăzni să ia iniţiativa ieşirii ţării sale din zona euro.

Vlad Epurescu - Blog

Vlad Epurescu

Chiar nu v-aţi săturat de Becali?

14:5618.11.09

Ceaiul de la ora 5

Sabin Orcan

PRO TV, televiziunea-cioclu

17:5312.11.09

Blog de bine

Laurenţiu Ciocăzanu

Ingerul Dinica

17:4012.11.09

Adevarul on Facebook



Monica Pop

„E nedrept ce i s-a întâmplat doctorului Ciomu”

Cel mai vechi director de spital din Capitală, Monica Pop, spune că orice medic din lume greşeşte. Articol complet