Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Şi totuşi Dinamo este în Liga Campionilor!

25 iunie 2009, 21:21 |  Autor: Cristian Predan , Alexandru Mazilu  | 

Şi totuşi Dinamo este în Liga Campionilor!

Şi totuşi Dinamo este în Liga Campionilor!

 

UEFA este prost informată. Forul european nu a aflat încă despre deciza Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, prin care FC Timişoara a primit înapoi deja celebrele şase puncte. Astfel, pe site-ul oficial al organizaţiei, uefa.com, cea de-a doua reprezentantă a României în Liga Campionilor este Dinamo.

Conform acestora, formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare este înscrisă în turul trei preliminar al competiţiei, în locul celor de la Timişoara. Gafa, una de neactualizare a sursei oficiale de informare pentru cluburile europene, este cu atât mai mare în condiţiile în care „ţintarul” primului tur a fost deja stabilit prin tragere la sorţi.

Se pare că aceasă eroare este cauzată de o comunicare defectuaosă între FRF şi UEFA, întrucât federalii români ar fi trebuit să informeze forul continental asupra deciziei TAS sau cel puţin să semnaleze eroarea de pe site.

Curios este faptul că tocmai UEFA a fost cea care a penalizat clubul bănăţean cu cele şase puncte, în toamna trecută după scandalul culorilor şi al palmaresului. Iar, acum, tot forul continentatal nu pare dispus să schimbe decizia pe care a luat-o în mod greşit. Oare cum va arătat panoul echipelor înainte de tragerea la sorţi a turului trei.

Aici puteţi vedea listele cu echipele calificate în acest sezon de Liga Campionilor


.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole