Adevarul.ro

Era cât pe ce să nu scriu acest articol. Ar fi trebuit să fie gata cu o seară înainte, dar Răzvan Corneţeanu, directorul trustului Adevărul, mă anunţase că avem o problemă. Furnizorii din Germania ai unui imens utilaj pe care a trebuit să îl cumpărăm, vreo 600 de tone de fierătanii, sunt pe cale să dea faliment.

Ne-am suit în avion şi am fugit să ne întâlnim cu ei, ca nu cumva să fi plătit nişte milioane degeaba. Discuţia a durat până la 3 noaptea. Acum e 6 dimineaţa şi sunt furios pe ceea ce am auzit acum vreo două zile, că-mi face cineva articolele. Asistenta mea, o tânără şi distinsă doamnă, mamă, i-ar înjura cu foc pe zvonari. I le dictez la telefon sau pe skype, la cele mai năstruşnice ore, în funcţie de fusul orar, de prin maşini sau de prin camere de hotel.

Aseară deci, în prezenţa unor căpcăuni serioşi, fără de care nu se poate întâmpla nimic în afaceri, specialişti în virgule şi în texte legale încâlcite, ne-am întâlnit cu doi bătrânei simpatici, jenaţi profund de situaţia în care se aflau. Toată viaţa au produs, au cumpărat şi au vândut maşinării. Şi nu veniseră cu un avocat, ei ştiau să îşi facă treaba serios, nemţeşte, fără bani în avans, plătiţi cinstit, pe o muncă perfect făcută. La vârsta la care alţii stau prin parcuri şi joacă table, cei doi umblă prin lume să îşi vândă echipamentele industriale. Le place, asta ştiu, asta fac. Nu i-au plătit nişte derbedei de prin Venezuela şi Ucraina, iar banca lor de provincie nu-i mai finanţează.

Asta-i criza în viaţa reală.

Mi-am adus aminte de o întâlnire într-un cerc restrâns, la Washington, acum vreo 10 zile. La masă se aflau oameni care, atunci când scot o vorbă în public, mişcă pieţele din loc. Ştim cu toţii că lumea financiară e reglementată haotic, economia globală nu încape în tipare. Discuţia se purta în contradictoriu şi fără ca nimeni să dea vreun răspuns, în jurul a trei întrebări.

Prima e de unde ne vine criza. Din suprareglementarea pieţelor sau din subreglementare?

Dacă am şti să răspundem la asta, s-ar ivi cea de-a doua. Cine poate reglementa pieţele? Pot parlamentele, guvernele, politicienii s-o facă?

Într-o lume a motivaţiilor legate de imagine şi de votul democratic, pot să se înţeleagă statele ai căror reprezentanţi se întâlnesc la Davos, la New York sau la Londra? Ei rămân la politeţuri mondene, comentate cu frenezie de presă. În astfel de întâlniri nu se hotărăşte nimic. Nu cumva este nevoie de organisme internaţionale sau poate chiar de o nouă formă de democraţie globală pentru a ordona piaţa ce depăşeşte graniţele?

Din răspunsul la cea de-a doua întrebare ajungem la a treia. Ce vor reglementa reglementatorii: agenţiile de rating, hedge fund-urile, circulaţia derivativelor financiare? Răspunsul în cele din urmă e important doar în măsura în care îi ajută pe cei doi bătrânei din Germania să-şi facă treaba cum ştiu ei mai bine.

Cum America este bântuită de furia antifumat, în pauzele întâlnirii despre care povesteam, ca un estic necivilizat, ieşeam să fumez câte o ţigară. La colţul străzii, un om între două vârste, în faţa unui chioşc pe patru roţi, vindea hotdogi şi castane prăjite.Cum merge afacerea, l-am întrebat. Dumnezeu să ţină criza, vând ,,like hell“ (adică în draci). Oamenii nu mai mănâncă la restaurant.

La sfârşitul întâlnirii am ieşit din clădire cu un vestit domn a cărui poreclă este Mr. News. I l-am arătat pe omul cu acele castanele din colţ şi i-am spus că e fericit de criză.

Mi-a răspuns: după mâncare, a doua nevoie e informaţia. Şi afacerile din presă vor merge bine.  Informaţia nu poate fi gratis, aşa cum a ajuns astăzi pe internet. E doar un accident. Se va găsi o metodă. Ne-am despărţit, am plecat gândindu-mă că nu avem motive să fim îngrijoraţi, în ciuda spaimelor lumii financiare. Viaţa merge înainte, oamenii care muncesc din greu, eficient şi cu pasiune vor trece cu bine şi de această perioadă.

Azi-noapte le-am spus nemţilor că le voi plăti cu un acreditiv pe baza căruia banca lor să-i finanţeze. Am zărit o lacrimă în privirea unuia dintre ei când ne-am despărţit. Asta e a doua condiţie a supravieţuirii: încrederea. O să îşi facă treaba.

Lumea nu de reglementări şi de reglementarea reglementărilor are nevoie, ci de contract. În vorbe, în scris, cu avocaţi sau fără, ne trebuie respectul cuvântului dat şi inteligenţă. Criza trece ­sigur!