Dorin Chioţea: "În Coreea de Nord nu ai voie să mergi în alt oraş şi celularele sunt interzise"

Singurul reporter român care a fost în Coreea de Nord după 1990, Dorin Chioţea, a povestit pentru "Adevărul" ce a văzut timp de o săptămână în dictatura lui Kim Jong-il, acolo unde două

Singurul reporter român care a fost în Coreea de Nord după 1990, Dorin Chioţea, a povestit pentru "Adevărul" ce a văzut timp de o săptămână în dictatura lui Kim Jong-il, acolo unde două jurnaliste cu cetăţenie americană au fost condamnate recent la 12 ani de muncă silnică.

Citiţi şi
VIDEO Familiile jurnalistelor închise în Coreea cer Phenianului clemenţă
VIDEO Coreea de Nord sfidează lumea
Monarhia comunistă din Coreea de Nord
Diplomaţia tăcerii pentru Phenian

Coreea de Nord este aproape cel mai rău loc de pe planetă pentru jurnalişti. Cu un dictator comunist care controlează autoritar mass media, o singură poză sau afirmaţie care deranjează regimul îl poate trimite pe un jurnalist în închisoare pentru mulţi ani.

Reporterul român Dorin Cătălin Chioţea(36 de ani) a fost în 2007, cu un fotograf, în Coreea de Nord. După o săptămână petrecută în dictatura lui Kim Jong-il, Chioţea a spus că a trăit "ceva mult mai rău decât în România pe vremea lui Ceauşescu". În Coreea de Nord regimul comunist este atât de opresiv încât oamenii nu ştiu că omul a ajuns pe Lună, nu au auzit de Michael Jackson şi circulă cu Dacia 1300.

Adevărul: Ce ai remarcat când ai ajuns în Coreea de Nord?

Dorin Cătălin Chioţea: În primul rând, nu există curse aeriene până în Coreea în afara celor de stat. Din China am luat avionul, în care erau poze şi tablouri cu Kim Ir Sen. Chiar dacă am mers ca jurnalist, asta nu mi-a facilitat in niciun fel drumul. M-au verificat aici vreo două luni până să ajung la ei, ai nevoie de bilet precomandat de cei de la ambasada coreeană din Bucuresti.

Acolo am avut un program draconic. În Coreea de nord nu poţi umbla de capul tău pe stradă. Niciun turist străin nu are voie, cu atât mai puţin un jurnalist. Nu poţi să vii la aeroport, să ieşi de acolo şi să mergi de nebun unde vrei tu. Te asteaptă traducători, chipurile, care te insoţesc peste tot.

Mai toţi oameni sunt îmbracaţi in uniforme. Unele mai negre, altele maronii, dar uniformele sunt cât mai cenuşii posibil. Toţi poartă insigna lui Kim Ir Sen în piept. Absolut toţi o poartă, dar nu o găseşti la magazine de suveniruri. Am vrut să dau 50 de euro pe una, dar nu mi s-a dat. Nu ai voie să cumperi ca străin. Şi străinii nu au voie să deţină moneda lor naţională, won.

După ce am coborât din avion am lasat mobilul la aeroport, nu ai voie sa intri cu telefon în această ţară. Îţi dau o chitanţă, şi îţi dau înapoi telefonul când pleci.

Ce poti sa faci acolo ca jurnalist dacă eşti atât de strict supravegheat?

Eşti suspendat în necunoscut, nu poţi să faci aproape nimic.

Când ai ieşit din aeroport ce ai văzut?

Am avut primul şoc. Nu am văzut maşini pe stradă. Nici parcări, nici semafoare, niciun fel de benzinării. I-am şi întrebat pe “ghizi” de unde iau benzină, s-au ferit să-mi răspundă. Nu este interzis prin lege să ai automobile acolo, dar la ei nu există noţiunea de proprietate privată, aşa ca practic nu ai cum să deţii o maşină proprietate personală.

În toată Coreea am văzut o singură reclamă la maşini, la un fel de Fiat. Erau în schimb foarte multe Dacii în Phenian, model 1300, 1310, reparate. De altfel, Ceauşescu era simpatizat pe acolo, Căpitanul Moldovan, Sergiu Nicolaescu.

Când am ajuns la hotel ne-au luat paşapoartele, ne-au pus o banderolă pe mână şi trebuia să o ţinem în permanenţă. În  parc fugea lumea de noi. Noaptea, la hotel, se ridica un gard şi erai practic închis acolo, nu aveai unde să te duci.

Poţi să fii jurnalist în Coreea de Nord?

Nu există noţiunea de internet şi de email în Coreea. Ghizii noştri nu auziseră de internet, nu ştiau ce e aia. Nu există carduri acolo.

Când am început să facem poze ne-au oprit şi au spus că nu avem voie fără permisiune. Ce am mai făcut noi, aşa, a fost pe ascuns.

Tot ce auzi acolo e de cotropitorii japonezi şi de imperialiştii americani.  Să nu fii american, că e nenorocire. Americanii sunt prezentaţi ca fiind blestemul naţiunii lor.  Acolo nu te lasă să iei contact cu nord-coreeni, nu te lasă să iei contact cu populaţia normal. Nu te obligă, dar au un stil aşa, ba se fac că nu înţeleg când îi intrebi ceva, te mai împing usor de la spate, că iţi dai seama că nu e voie să vorbeşti cu oamenii de pe acolo.

Ai avea curaj să faci reportaje la graniţă, ca jurnalistele americane condamnate recent?

(Râde) Ele au fost închise pentru că aveau cetăţenie americană şi ăia s-au supărat. Au aflat că erau americance, le-a turnat cineva. De-aia le-au închis, nu că făceau ele ceva. Nu făceau nici un spionaj, pur şi simplu, cetăţenii americani nu au ce căuta în Coreea de Nord, prin definiţie.

Îţi poţi exercita meseria de jurnalist în Coreea de Nord? Există aşa ceva acolo – libertate de exprimare?

Nu, totul este propagandă.  În Phenian, de exemplu, sunt zgârie-nori, dar în spate lor sunt case sărăcăcioase şi nu te lasă să le fotografiezi. Totul este de faţadă. Se scrie la comandă.

Nord-coreeni nu au voie să circule dintr-un oraş în altul. Nu e oficial interzis, dar ai nevoie de milioane de aprobări. Şi te opresc militarii din 5 în 5 min sa te controleze. Te-ai născut într-un loc, eşti obligat să trăieşti acolo.

E ceva mult mai rău decât în România pe vremea lui Ceauşescu. Da. Mult-hulitul Ceauşescu e Occident pe lângă ce e acum în Coreea de Nord. E o ţară complet izolată. Oamenii de acolo nu au auzit de Formula 1 sau că omul a ajuns pe Lună, nu ştiu cine e Michael Jackson.

Au un metrou antiatomic, la 135 de metri în pământ, are vreo opt staţii. Şi, normal, cetăţenii coreeni nu plătesc nimic pentru transport, pentru că li se creează impresia că le ofera statul totul. La fel în spitale, peste tot, li se spune că totul le e oferit de “Iubitul conducator”. Fiecare aparat, fiecare chestie, orice, pe ele scria “Este dar din partea lui Kom Jong-il”.

Pe munte, cum e la noi la Omu, erau săpate în piatră citate din Kim Ir Sen.

Iadul gazetarilor

Potrivit organizaţiei internaţionale “Reporteri fără Frontiere”, specializată în apărarea jurnaliştilor de pe mapamond, nicio

altă ţară din lume nu este mai izolată decât Coreea de Nord:

• ascultarea unui post de radio străin te poate duce într-un lagăr de concentrare
• ştirile care ar trebui să ajungă la populaţie sunt interzise dacă deranjează puterea
• singurele două ziare nord-coreene care se distribuie în afara ţării, Nodong Sinmum şi Minju Choson, îl ridică în slăvi pe "Iubitul conducător", aşa cum este numit Kim Jong-il în presă.
• mass media din alte ţări sunt aproape inaccesibile, radiourile fiind codate de Guvern astfel încât populaţia să asculte doar emisiuni de propagandă comunistă. Radiourile au fost numite în 2004 "noii inamici ai regimului" de către autorităţile nord-coreene.
• mass media – ziare, radiouri şi televiziuni - susţin cultul personalităţii lui Kim Jong-il, relatând zilnic despre activităţile liderului comunist
• sunt trei televiziuni în Coreea de Nord, toate controlate de guvern. Două transmit doar în weekend, a treia doar seara. Sunt doar 55 de televizoare la fiecare 1000 de nord-coreeni.
• accesul la internet este permis doar elitei politice. Statul blochează toate site-urile străine, iar telefoanele mobile au fost interzise în 2004.
• jurnaliştii străini cărora li se permite să intre în ţară, majoritatea ruşi şi japonezi, sunt strict controlaţi şi monitorizaţi şi la cea mai mică abatere închişi

Patimile jurnaliştilor de pe mapamond

În raportul privind libertatea presei pe 2008, publicat de  Reporteri fără Frontiere, Coreea de Nord ocupă penultimul loc, doar Eritreea fiind mai ostilă jurnaliştilor. Astfel, cele mai periculoase zece ţări pentru jurnalişti sunt Eritreea, Coreea de Nord, Turkmenistan, Myanmar, Cuba, Vietnam, China, Iran, Sri Lanka, Laos.

• Jurnalişti omorâţi în lume (1992 – 2009): 734. Dintre care cei mai mulţi în Irak( 138), Algeria( 60), Rusia (50), Columbia ( 41), Filipine (34), India(26), Somalia (25), Pakistan (21), Bosnia (19), Turcia (19).

• Jurnalişti dispăruţi (despre care nimeni nu a mai auzit ceva, iar trupurile nu au fost găsite): 30. Cei mai mulţi s-au aflat  ultima oară în Rusia(8), Mexic (7), Irak, Rwanda şi Congo - câte doi în fiecare, şi câte unul în Indonesia, Nepal, Ucraina, Algeria, Liban, Egipt, Kazakhstan.

• Jurnalişti întemniţaţi – între 125 şi 145. Din 30 de ţări care au închis jurnalişti, China este campioană, cu aproximativ 30 de ziarişti aruncaţi în închisoare, record pe care îl deţine de 10 ani consecutivi. După campioana arestărilor urmează Cuba, cu 23 de jurnalişti închişi, Birmania(14), Eritreea(13), Uzbekistan (6), Azerbaidjan (5), Iran(5), Israel(4), China(3).

• Potrivit CPJ, 45% din jurnaliştii închişi în lume sunt bloggeri, reporteri pentru mediile online sau editori online. În total, 125 de jurnalişti online sunt închişi în acest moment.