m.adevarul.ro

Adevarul.ro

Bucureşti: Ada Bogoevici are 150 de păpuşi Barbie

  • Ioana Vochin

  • Vineri 5 feb 2010

Ada Bogoevici

Ada Bogoevici

Ada Bogoevici a primit prima păpuşă Barbie la vârsta de 6 ani.

Ada s-a îndrăgostit de păpuşile Barbie încă din copilărie, iar de atunci de fiecare dată când are în mâini o păpuşă cu părul blond, cu numele care a făcut istorie, o întoarce pe toate părţile şi o analizează cu o atenţie desăvârşită.

Mâinile ei ating cu delicateţe ambalajul, pe care îl dezveleşte aproape cu grija unei mame, iar ochii ei sorb fiecare detaliu care o fac pe Barbie unică. „Unii chiar nu mă înţeleg de ce mă emoţionez când ţin în mâini o păpuşă nouă. Cei care mă cunosc râd de mine, că voi avea probleme atunci când o să am copii", a spus tânăra în vârsta de 29 de ani.

Malibu Barbie a deschis colecţia

Ada a primit prima păpuşă Barbie la vârstă de şase ani de la mama ei. „Nu aveam nicio idee despre ce înseamnă Barbie. Mama era o admiratoare de mică şi voia una, dar nu a avut cum să-şi cumpere. Aşa că am fost eu răsplătită când s-a ivit ocazia. Pe ambalaj erau trecute şi explicaţiile: cea mai frumoasă păpuşă posibilă", îşi aminteşte colecţionara prima întâlnire cu faimoasul manechin de plastic.

„Sun Gold Malibu Barbie" a fost un motiv de laudă pentru Ada şi cu timpul toate prietenele ei au început să-şi cumpere păpuşa cu părul blond. „M-am lăudat la toţi vecinii, eram un grup măricel în curte. Le-am explicat ce ştiam de la mama mea şi am început toate să cerşim pe la părinţi să ne mai cumpere", a spus Ada.

Cunoaşte în detaliu fiecare păpuşă pe care o are în colecţie ei, formată din peste 150 de exemplare. „A doua păpuşă a fost una în costum de baie, spre disperarea mea pentru că nu avea pantofi! O tragedie! Aşa că am protestat şi a venit a treia, Capri Barbie cu pantofi", a spus Ada.

O păpuşă cu părul bălai poate să coste de 10 euro până la 8.000 euro, după cum explică colecţionara, însă nu valoarea păpuşilor au atras-o pe Ada. „Colecţia mea se ridică la vreo 3.000 de euro. Dar nu mă interesează valoarea pentru că nu vreau să le vând. Nu le cumpăr în funcţie de valoare, ci doar în funcţie de ce-mi place", a mărturisit ea.

Împărtăşeşte bucuria noilor achiziţii pe blog

Colecţia sa a început să crească cu adevărat în urmă cu un an şi jumătate, până atunci Ada îşi cumpăra din când în când câte o păpuşă, fiind colecţionară amatoare. În ultimul timp, Ada împărtăşeşte bucuria unei noi achiziţii cu ceilalţi colecţionari din ţară, pe blogul special înfiinţat, www.desenelecopilariei.com. „Barbie m-a învăţat despre multe lucruri care mă interesează. Eu încerc să fac oamenii să se relaxeze şi s-o înţeleagă pe ea şi ce stă în spatele ei: o enciclopedie a artei, a designului vestimentar, metalitatea societăţii umane în diferite momente ale existenţei noastre, marketing mult si variat şi estetica frumosului din prezent sau de acum 50 de ani", conchide Ada.

Profil
Născută: 20 martie 1981

Ocupaţie: grafician la firma Systor Systems din Bucureşti

Familie: necăsătorită

Ce-i place
„Sunt un om artistic raportez totul la artă la vintage, la cultură. Am pasiuni precum benzile desenate, desenele animate, păpuşile sau filmele Star Trek", a spus Ada.

Ce nu-i place
„Nu-mi plac oamenii care preferă să creadă o bârfă decât să vină să te întrebe direct sau cei care declară cu mândrie că nu citesc. De asemenea, eu ador animalele şi nu-mi place când acestea sunt bătute, iar cei care fac asta cu veselie. Îmi displace mâncarea de ardei umplut", a spus colecţionara.

Întrebări şi răspunsuri

Care este păpuşa ta preferată?
Dintre cele pe care le am, favorita mea este „My first Barbie", o balerină din anii '80 care are primul mulaj de faţă si cel mai cunoscut, vesel, senin şi delicat. Păpuşa are o faţă incredibil de fină, cu un machiaj discret, o rochie albă, destul de simplă şi pantofi de balet. Seamănă mult şi cu prima Barbie primită, de aia am o slăbiciune pentru ea.

Ce-ţi doreşti foarte mult să ai în colecţie?
Păpuşa pe care o vreau eu costă peste 1.000 de euro, dar cred că întruchipează perfect ideea de Barbie. Are o rochie roz amplă, uriaşă chiar, brodată şi cu trandafiri pe ea. Exact cum îşi doreşte orice fetiţă să fie. Păpuşa este clişeul Barbie duc la un nivel înalt, iar realizarea este perfectă.



MARIO COSPITO

Ambasadorul italian în România:„Românii nu mai sunt o problemă în Italia“

Ambasadorul Cospito afirmă că relaţiile româno-italiene înseamnă mult mai mult decât problematica emigranţilor. Articol complet

Salutări de la Agigea, Clooney!

Petre Barbu

Dacă nu respecţi procedurile într-o corporaţie, atunci te plasezi în afara vieţii.

Cuvinte care seamănă

Radu Paraschivescu

Suntem tentaţi să considerăm straniu tot ce n-a intrat până acum în orizontul nostru.

De ce minte Mazilu?

Grigore Cartianu

Motto: „Nu vă supăraţi, ce se vinde aici?“ „Cărţi.“ „Daţi mai puţine, să prindem şi noi!“ (Dialog la coadă, 1988)

Europa foarte unită

Dinu Patriciu

Întrebarea nu este cine va urma Greciei, ci care va fi politicianul care va îndrăzni să ia iniţiativa ieşirii ţării sale din zona euro.

Vlad Epurescu - Blog

Vlad Epurescu

Chiar nu v-aţi săturat de Becali?

14:5618.11.09

Ceaiul de la ora 5

Sabin Orcan

PRO TV, televiziunea-cioclu

17:5312.11.09

Blog de bine

Laurenţiu Ciocăzanu

Ingerul Dinica

17:4012.11.09

Adevarul on Facebook



Monica Pop

„E nedrept ce i s-a întâmplat doctorului Ciomu”

Cel mai vechi director de spital din Capitală, Monica Pop, spune că orice medic din lume greşeşte. Articol complet