Adevarul.ro

În România, struţii politici, atunci când nu se lovesc cu ciocurile în cap unul pe altul, stau cu ele în nisip. Nu vor să ştie de nimic.

Se spune că struţii au obiceiul de a-şi băga capul în nisip, uitând de lumea care îi înconjoară. În România, astăzi, trăiesc şi prosperă două categorii: struţii politici şi struţii bancari.

Acum două zile, în ultimul raport privind stabilitatea financiară, Banca Centrală Europeană s-a arătat îngrijorată că instituţiile de credit din zona euro au de făcut faţă în acest an unor pierderi de cel puţin 205 miliarde de euro, ca urmare a împrumuturilor toxice ce trebuie scoase din bilanţuri. Totodată descreşterea economică este prevăzută a fi în acest an între -4,1 şi -5,1% şi poate va ajunge la doar -1,0 până la -0,4% în anul următor.

Analiştii încep să creadă că optimismul nu este suficient pentru revenirea economiei globale, iar Europa poate deveni epicentrul următoarei faze a crizei. Dacă acest lucru se va întâmpla, victima sigură este Europa de Est, din cel puţin două motive. Primul este că sistemele ei bancare sunt formate din subsidiare ale băncilor occidentale, cărora le e mai aproape cămaşa decât haina. Al doilea este că exporturile ţărilor estice sunt legate de consumul din Vest. Scapă cine poate! Aceasta este singura idee asupra căreia, în realitate, liderii politici şi de business se pun de acord. Restul sunt vorbe frumoase.

În România, struţii politici, atunci când nu se lovesc cu ciocurile în cap unul pe altul, stau cu ele în nisip. Nu vor să ştie de nimic. Cu câteva luni în urmă aflam că spaţiul mioritic va fi ocolit de criză. După ceva vreme eram înştiinţaţi că ea totuşi există, dar cum cineva veghează pentru noi, efectele nu vor fi nicidecum dramatice. Acum am intrat „oficial“ în recesiune.

Între timp, sub denumirea de plan anticriză, administratorii vremelnici ai ţării au săvârşit tot felul de ghiduşii contabile ca să mai ciupească şi câte ceva de la contribuabilii individuali şi corporatişti. Nici urmă de viziune, de înţelegere sau de inteligenţă managerială. Le sugerez prietenilor jurnalişti să le pună tuturor acestor domni, la nivel central şi local, o singură întrebare: „Măi copii, citiţi voi dimineaţa «Financial Times» şi «Wall Street Journal»?“

O largă majoritate va mărturisi necunoaşterea limbii lui Shakespeare, dar şi despre ceilalţi am o mare îndoială că o fac. Şi atunci de unde să ştie ei prin ce zbucium trece lumea cu adevărat? De unde să afle că politicienii peste tot încearcă din răsputeri să micşoreze fiscalitatea, să stimuleze consumul în primul rând prin lucrări publice, să facă banii să se mişte către şi în economia reală şi totodată să scadă cheltuielile de administrare a banului public?

Mai au o hibă struţii noştri. Se cred unici, se cred stăpâni peste un loc unic, cea mai sigură cale pentru a-i face pe cei din jur să exclame: „Lasă-i în durerea lor de struţi!“

Între timp, struţii bancari au în capul lor de struţ doar raportările către compania-mamă şi bonusurile previzibile. Cum să-şi permită să scoată din bilanţ creditele proaste? Cum să execute debitorii nevolnici? Credibilitatea e înainte de toate. Se închide un cerc ce părea imposibil. Ne întoarcem la începutul anilor ’90, când băncile locale apărute ca ciupercile peste noapte dădeau bani într-o veselie. Bancherii, dar şi clienţii ştiau că ei nu vor mai fi plătiţi niciodată.

Acum creditele neperformante cresc galopant, dar sunt rostogolite. E valabil în primul rând pentru clienţii mari, şi nu pentru omul de rând, care şi-a riscat casa într-o ipotecă. Pentru că banii trebuie să circule, nu-i aşa, Banca Naţională le-a înapoiat o parte din rezervele minime obligatorii pe care băncile le plasează în titluri de stat emise de Ministerul de Finanţe.

Guvernul se împrumută, în medie, 50 de milioane de euro pe zi, din care se plătesc salarii şi pensii. Ce contează că prin impozite şi taxe tot noi vom plăti dobânda de două ori la aceeaşi bani?! Aritmetica ne arată că jocul piramidal se va termina prin august – septembrie. Nu se întrevede nicio şansă ca până atunci să scăpăm de struţi.