Înainte de acordul pe motorină, SUA ar fi propus Rusiei un pachet economic uriaș pentru încetarea focului, potrivit New York Times 0
Administrația Trump ar fi propus deblocarea unor active rusești înghețate, o tranzacție cu activele Lukoil și reluarea exporturilor de potasiu din Belarus. Oficialii ucraineni spun că au fost surprinși de amploarea ofertei. 
Europa de astăzi este rezultatul unor crize politice majore care i-au schimbat granițele, echilibrul de putere și destinul a sute de milioane de oameni. Trei momente de cotitură au remodelat continentul, cu efecte care se resimt până în prezent. 

Prețurile locuințelor au crescut puternic în ultimii doi ani, iar diferențele dintre marile piețe imobiliare din România au devenit tot mai mari, ceea ce îi face pe mulţi români să se întrebe dacă n-ar fi mai bine să mai aştepte „să se aşeze piaţa”, în timp ce alții spun că n-are cum să fie bine. 

Știrile zilei
Analiză Trump transformă o execuție într-un spectacol public. Un criminolog explică ce efecte poate avea asupra societății 0
Administrația președintelui american Donald Trump a aprobat executarea prin împușcare a lui Nidal Hasan, programată pentru 3 decembrie 2026. Pe 8 octombrie, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a anunțat că execuția va fi publică. Analiza criminologul Lidia Stoica pentru Adevărul. 
Shorts Adevărul
Recomandările redacției
Luptă pentru unele posturi, zero candidați pentru altele. Cum arată concursul directorilor de școli din Olt 0
Concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în școlile din Olt a trecut de etapa verificării dosarelor, cu un singur candidat respins în urma evaluării finale. În schimb, pentru 20 dintre cele 171 de funcții scoase la concurs nu s-a înscris nimeni.

Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă

Analizele Adevărul
O nouă săptămână de negocieri pentru formarea viitorului guvern începe luni, iar premierul desemnat Luca Niculescu continuă consultările cu partidele. Analistul Radu Carp explică pentru „Adevărul” la ce ne putem aștepta în perioada următoare.


Politică
Cu cine negociază luni premierul desemnat Luca Niculescu. Victor Ponta și grupul suveranist PACE-Întâi România, pe lista întâlnirilor 0
Premierul desemnat Luca Niculescu continuă luni, 12 octombrie, negocierile pentru formarea viitorului Guvern 
Avertismentul lui Rubio: războiului între Rusia și Ucraina riscă să evolueze într-un război regional

Cristian Unteanu Jurnalist

Alexandru Grumaz Analist politico-militar
Război în Ucraina
Trump, anunț surprinzător despre un armistițiu energetic între Rusia și Ucraina. Reacția uimită a Kievului: „Tocmai l-am citit, la fel ca voi” 0
Președintele american Donald Trump a anunțat duminică, 11 octombrie, că Rusia și Ucraina au convenit asupra unui „armistițiu energetic”, care ar urma să intre în vigoare imediat. Anunțul a luat însă prin surprindere oficialii de la Kiev. 
Sport
Lupii României au câștigat cu 50-46 în fața Diavolilor din Bruxelles în SuperCupa Europei la rugby 0
Selecționata Romanian Wolves s-a impus cu 50-46 (21-27) în meciul cu echipa Brussels Devils (Belgia), în prima etapă din ediția 2026 a Rugby Europe Super Cup, cu scorul de 50-46 (21-27), astăzi, pe Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf” din București. 
Partenerii noștri
Greșelile care îți pot afecta sănătatea după 40 de ani și pe care încă le poți corecta înainte de 60
ziare.com
Știri interne
Reportaj Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina 0
Întâlnirea între producătorii de hrană și cumpărători se desfășoară, în toamna 2026, sub semnul austerității. Vânzătorii se plâng de vânzări slabe, clienții se plimbă printre standuri mai mult pentru a admira culorile toamnei bogate.

Știri externe
Interviu Israel Tanner, supraviețuitor al Holocaustului: „M-am îmbolnăvit de tifos exantematic, de febră tifoidă și scarlatină în același timp“ 0
Deportat în Transnistria la doar doi ani, Israel Tanner a supraviețuit tifosului, foametei și războiului, dar și-a pierdut tatăl fără să-i afle mormântul. Într-un interviu exclusiv pentru „Weekend Adevărul“, la 87 de ani, povestește despre Holocaust, antisemitism și memoria unei copilării furate. 
Economie
A doua galerie a tunelului Boița 1, de pe secțiunea 2 a autostrăzii Sibiu–Pitești, a fost străpunsă. Lucrările pe secțiunea Boița–Cornetu au ajuns la un stadiu fizic de 16%, însă constructorii pot executa doar 45% din lucrările prevăzute în contract, din cauza lipsei unor avize și autorizații. 

Stil de viață
Video Lacul din România care a devenit loc de popas pentru flamingo. Păsările cu penaj roz au oferit un spectacol neașteptat în apropierea litoralului 0
Mai multe exemplare de flamingo au fost observate pe Lacul Techirghiol, în județul Constanța, unde au poposit în ultimii ani. Prezența păsărilor cu penaj roz a atras atenția vizitatorilor și a readus în prim-plan biodiversitatea zonelor umede din Dobrogea. 
Interviurile Adevărul
Cele mai citite
Video Petre Roman a dezvăluit ce pensie încasează la 80 de ani. Cu cât i-a crescut suma după recalcularea din 2024 0

Reportaj Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez 0

Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă 0

Reportaj Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina 0

Video Lacul din România care a devenit loc de popas pentru flamingo. Păsările cu penaj roz au oferit un spectacol neașteptat în apropierea litoralului 0

Fostul consilier prezidențial Iulian Fota a participat la MOBEX 2026 și a tras cu pistolul Carpați: „Încă nu luăm în serios actuala idee de război” 0

Pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă. Cum pot femeile cu copii să iasă mai devreme la pensie și să scape de penalizare 0




























































































































