Românii construiesc din ce în ce mai puţine case

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a scăzut în primul trimestru cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut, la 6.875, potrivit datelor anunţate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, s-au înregistrat scăderi ale numărului de autorizaţii acordate în regiunile de dezvoltare Nord-Est (-200 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (-121 autorizaţii), Nord-Vest (-104 autorizaţii) şi Sud-Muntenia (-65 autorizaţii).

În luna martie s-au eliberat 3.144 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 57,3% faţă de luna februarie 2012, dar în scădere cu 6,8% faţă de martie 2011.

Din totalul autorizaţiilor, 66% sunt pentru zona rurală.

Cele mai importante creşteri faţă de februarie s-au înregistrat în Sud-Muntenia (+217 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (+161 autorizaţii), Vest (+158 autorizaţii) şi Sud-Est (+155 autorizaţii).

În luna martie 2012, faţă de aceeaşi lună a anului precedent, se remarcă o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-229 autorizaţii), scădere reflectată în majoritatea regiunilor de dezvoltare.

Cele mai importante scăderi înregistrându-se în următoarele regiuni de dezvoltare Nord-Est (-237 autorizaţii), Nord-Vest (-73 autorizaţii) şi Sud-Est (-35 autorizaţii).

Creşteri au fost în regiunile de dezvoltare Vest (+82 autorizaţii) şi Sud-Vest Oltenia (+38 autorizaţii).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite