Din acest weekend, hotelierii măresc tarifele pentru sejururile de la Marea Neagră. Chiar şi după această majorare, preţurile sunt mai mici decât cele practicate în vara anului trecut. Peste 65.000 de turişti şi-au petrecut weekendul trecut pe litoral. Pentru următoarea perioadă, hotelierii aşteaptă o creştere de peste 5.000 de vizitatori.
În acest sfârşit de săptămână pe litoral au fost 65.000 de turişti, recordul acestei veri. În cursul săptămânii, gradul de ocupare scade, însă după 15 iulie vor sosi cei care şi-au făcut rezervări. „La sfârşitul săptămânii sosesc primele serii de turişti prin programul early booking, rezervări timpurii făcute din lunile martie - aprilie, cu sejururi de şase - şapte nopţi", a declarat Traian Bucovală, de la Patronatul hotelierilor din Mamaia. El a mai explicat că, pentru a-şi păstra un grad de ocupare ridicat pe timp de criză, hotelierii nu au renunţat la ofertele speciale.
Rezervare pe internet
„Programul «Înscrieri timpurii» este valabil şi la ora actuală pentru cazare în lunile august sau septembrie, iar pentru programul «Zile gratuite de vacanţă» s-au achiziţionat deja peste 20.000 de pachete prin agenţiile din toată ţara", a adăugat Bucovală.
Administratorii de pe litoral sunt mulţumiţi şi de faptul că anul acesta românii au început să rezerve vacanţe şi online. „Este primul sezon în care turiştii au preferat în special rezervările făcute pe internet, tranzacţiile de cazare online crescând cu 270% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Acest lucru s-a întâmplat datorită faptului că hotelurile şi agenţiile de turism au lansat mai ales în extrasezon oferte speciale. Este anul în care turiştii au vânat reducerile de orice fel", a declarat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România. Totuşi, preţurile, deşi la nivelul celor de anul trecut sau chiar mai mici, cresc de la sfârşitul săptămânii. De pildă, la hotelurile de două stele din Mamaia, un sejur de şase zile va depăşi 1.100 de lei, în creştere cu 10% faţă de perioada precedentă.
„Sunt tarife mult mai mici decât cele practicate pe tot parcursul sezonului 2009. În această perioadă, gradul de ocupare al hotelului este de 67%, în creştere de la sfârşitul săptămânii, când sosesc turiştii care au achiziţionat pachete prin programul «Înscrieri timpurii»", a declarat Bellamy Zahiu, directorul unui hotel de patru stele din Mamaia.
Costineştiul, cel mai ieftin
Şi la campingurile din Mamaia preţurile s-au majorat din weekendul trecut, în medie, cu 30 de lei. La capătul staţiunii, tarifele ajung la 200 de lei pentru o cameră la un motel, faţă de 130 de lei cât a costat până acum.
În staţiunea Olimp, oferta specială „Zile gratuite de vacanţă" se prelungeşte şi în perioada 16 iulie - 22 august. Astfel, pentru sejururi de 4 - 5 nopţi se oferă o zi în plus de cazare, cu preţuri începând de la 290 lei pe sejur, de persoană, cu mic dejun inclus. Pentru 6 nopţi, se oferă două zile în plus de cazare, cu preţuri începând de la 440 de lei pe sejur de persoană, cu mic dejun inclus.
Cea mai ieftină cazare rămâne la Costineşti, unde particularii cer 45 de lei pentru o cameră cu baie proprie. La un hotel cotat la două stele, tarifele variază între 70 şi 110 lei pe noapte, iar la trei stele, între 120 şi 150 de lei.
La recepţia hotelurilor de pe litoral, preţurile sunt însă cu până la 25% mai mari decât prin pachete şi rezervări.





















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza