Europa
Pagina 3
O persoană a murit aspirată de motorul unui avion în funcţiune, pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam
O persoană a murit miercuri, după ce a ajuns în motorul în funcțiune al unui avion de pasageri KLM pe aeroportul Schiphol din Amsterdam.
Potrivit ultimelor informaţii, ucrainenii au reuşit să oprească înaintarea armatei ruse în regiunea nord-estică Harkov, dar aceasta s-a concentrat în provincia Doneţk, unde localităţile Pokrovsk şi Toreţk par să fie următoarele obiective .
Un membru înalt al unui „think tank” rus, ale cărui idei devin uneori politică guvernamentală, a sugerat Moscovei să ia în considerare o explozie nucleară „demonstrativă” pentru a convinge Occidentul să refuze să permită Ucrainei să-și folosească armele împotriva țintelor din interiorul Rusiei.
Tinerii europeni se îndreaptă spre partidele de extremă dreaptă, arată ultimele sondaje din Europa, iar sprijinul pentru astfel de formațiuni este în continuă creștere.
Tensiunile cresc în regiune după solicitarea Poloniei ca NATO să elimine restricțiile privind loviturile în interiorul Rusiei, ca răspuns la recentele declarații ale președintelui Vladimir Putin, despre folosirea armelor NATO pe teritoriul rus.
Fost director CIA și comandant al Forțelor Armate ale SUA în Afganistan, generalul David Petraeus a vorbit, într-un interviu exclusiv pentru ”Adevărul”, despre importanța României în regiune și despre posibilitățile ca Vladimir Putin să fie înlăturat de la putere.
Atacurile lui Putin asupra Ucrainei, în special asupra Harkovului, subliniază încă o dată dorința sa de a-i distruge pe ucraineni ca națiune.
În timp ce politicienii din Marea Britanie se pregătesc pentru alegerile generale, la o mie de kilometri distanţă, războiul Ucrainei cu Rusia se intensifică. Kievul a fost nevoit să mute mii de trupe în partea de nord-est a liniei frontului pentru a respinge noua ofensivă a lui Putin.
Poliţia belgiană şi franceză au efectuat miercuri dimineaţa o serie de descinderi simultane în birouri, la sediile Parlamentului European, dar și la locuința unui colaborator parlamentar, acuzat de procuratura belgiană că a jucat un rol ”semnificativ” într-o operaţiune rusă de propagandă în PE.
Ucraina va primi „foarte curând“ primele avioane de vânătoare F-16, dar aproximativ jumătate din ajutorul militar occidental de care are mare nevoie soseşte cu întârziere, a declarat ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, relatează Reuters.
Deși războiul nu lasă întotdeauna cicatrici vizibile, lasă urme adânci în conștiința celor care trăiesc conflictul sângeros. La cei 12 ani ai săi, Lera Vasilenko învață să meargă din nou. Cu pași timizi la început, însă din ce în ce mai încrezătoare în forțele proprii, relatează BBC
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a dezvăluit dacă este în spatele unei campanii publicitare promovată pe Google în valoare de 70.000 de euro care a încălcat regulile Uniunii Europene aprobate în perioada în care a condus executivul UE
Analiza recentă a sondajelor Eurobarometru indică o schimbare a atitudinilor față de imigrație în rândul tinerilor din unele părți ale Europei, în special în Europa de Est.
Belgia a promis marți, 28 mai 2024, să trimită primul lot de avioane de luptă F-16 în Ucraina în acest an, dar cu un avertisment clar pentru președintele ucrainean Volodymyr Zelenskyy - aparatele nu trebuie să zboare deasupra teritoriului Rusiei.
Forţele armate ucrainene vor crea noi unităţi formate exclusiv din foşti deţinuţi de drept comun, care vor semna contracte pentru a se alătura forţelor armate care vor fi trimise să lupte pe front, a anunţat marţi ministrul ucrainean al justiţiei Denis Maliuska.
Polonia nu ar trebui să excludă trimiterea de trupe în Ucraina, susține ministrul polonez de externe
Polonia nu ar trebui să excludă trimiterea de trupe în Ucraina, a declarat ministrul de externe Radoslaw Sikorski într-un interviu apărut marţi în mai multe publicaţii europene, fără a preciza însă ce rol ar putea avea aceste trupe, transmite Reuters.
Mai mute țările occidentale sunt din ce în ce mai hotărâte ca armatele lor să opereze direct pe teritoriul Ucrainei, iar unii membri NATO doresc să închidă spațiul aerian din vestul Ucrainei de rachetele rusești, scrie cotidianul german Bild.
Spania va recunoaşte statul Palestina, care va include Fâşia Gaza şi Cisiordania, unificat sub conducerea Autorităţii Naţionale Palestiniene şi cu Ierusalimul de Est drept capitală, a declarat marţi premierul spaniol Pedro Sanchez, informează agenţiile de presă.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, i-a îndemnat pe liderii occidentali să exercite presiuni asupra Rusiei pentru a obține pacea folosind „toate mijloacele” necesare.
Adunarea Naţională a Franţei a lansat dezbaterea asupra unui proiect de lege care deschide calea sinuciderii asistate pentru bolnavii în fază terminală
Aproximativ 10.000 de persoane au manifestat la Paris împotriva bombardamentelor de la Rafah, care, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, au dus la moartea a 45 de morţi în noaptea de duminică spre luni
Preşedintele Emmanuel Macron a făcut apel la europeni, de la Dresda, în fosta RDG, să se „trezească” în faţa ascensiunii extremei drepte şi a ameninţărilor externe, cu mai puţin de două săptămâni înaintea alegerilor europene europarlamentare
Propunerea conservatorilor britanici privind introducerea serviciului militar sau civil obligatoriu - în cazul în care partidul va câștiga alegerile din această vară - pare să fi ridicat vertiginos nivelul de cortizol al Generației Z și să fi făcut ca fabricile de meme să se tureze la maxim.
Comandantul-şef al armatei ucrainene a afirmat luni că Franţa va trimite "în curând" primii instructori militari în Ucraina pentru a forma trupele acestei ţări distruse de războiul cu Rusia, informează AFP.
Un nou atac ucrainean cu drone în interiorul Rusiei a ţintit, duminică, 26 mai 2024, un sistem radar strategic al armatei ruse.
O muncitoare chineză a fost condamnată, vineri, 24 mai 2024, pentru spălare de bani cu Bitcoin în valoare de peste 5 miliarde de lire sterline, după ce poliția a descoperit că a cheltuit sume exorbitante pe proprietăți de lux și mașini.
Pe fondul agresiunii ruse în Ucrain, pe care Putin a lansat-o în februarie 2022, au existat temeri că aceasta ar putea escalada într-un război nuclear. La începutul acestei luni, adjunctul ministrului rus de externe Serghei Riabkov a avertizat că, deși politica de război nuclear a Moscovei nu s-a sc
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a insistat luni că ţările occidentale trebuie să permită Ucrainei să folosească armele pe care i le oferă pentru a putea ataca teritoriul rus și a se apăra de agresiunea Moscovei, deoarece, în caz contrar, ţara invadată „are mâinile legate”.
Spania intenţionează să trimită Ucrainei rachete Patriot şi tancuri Leopard, ca parte a unui pachet de ajutor militar de 1,13 miliarde de euro anunţat în aprilie, a informat luni ziarul El Pais, citând surse sub rezerva anonimatului apropiate acestui dosar, relatează Reuters.
Kievul a lovit o stație radar din Armavir, în regiunea de graniță Krasnodar pe 23 mai, avariind instalația care oferă apărare aeriană convențională, dar care face parte și din sistemul de avertizare nucleară al Moscovei.
Începerea prematură a operațiunilor ofensive rusești a subminat succesul Rusiei în nordul regiunii Harkov, potrivit analiștilor Institutului pentru Studiul Războiului.